Filiala ieşeană a USR PLUS a solicitat, miercuri seară, liberalilor retragerea sprijinului politic acordat primarului Mihai Chirica, pentru a putea continua negocierile în vederea formării unei alianţe locale, scrie News.ro.

“O alianţă între USR PLUS şi PNL poate fi formată numai împotriva lui Mihai Chirica şi nu pentru susţinerea lui. Negocierile cu organizaţia municipală PNL Iaşi cu privire la o alianţă locală se pot desfăşura doar atunci când orice persoană cercetată penal, membru de partid, îşi pierde sprijinul politic. Este inadmisibil ca la masa negocierilor să participe Mihai Chirica, persoană cercetată în două dosare penale pentru infracţiuni de corupţie în exercitarea funcţiei publice. Rezultatul negocierilor va sta întotdeauna sub umbrela suspiciunii de intenţii ascunse şi jocuri de interese atât timp cât partenerii de negociere susţin o persoană cercetată penal”, se arată în comunicatul USR PLUS Iaşi.

Conducerea USR PLUS susţine că PNL Iaşi are obligaţia morală de a retrage sprijinul politic lui Mihai Chirica, dacă “îşi doreşte să servească interesele cetăţenilor din municipiu şi nu doar ale celor care fac parte din grupuri infracţionale organizate”.

Mihai Chirica a fost ales în 2016 ca primar PSD. S-a certat cu Liviu Dragnea și a fost dat afară din partid. Ulterior, în alegerile din 2020, a candidat ca liberal.

Recent, a fost suspendat din PNL ca urmare a mai multor acuze.

El nu-și poate forma o majoritate în consiliul local.

Articolul precedentHOMO HOMINI LUPUS EST?
Articolul următorSondaj INSOMAR: PNL pe primul loc în opțiunile electoratului, George Simion îi devansează pe Barna și Cioloș