Ion Găman, fermier din județul Călărași, este susținut de filiala județeană a PSD pentru funcția de secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Găman este co-acționar al fermei Mig Vas, firmă afiliată LAPAR, și al companiei Mig Vas Distribuție, ambele societăți cunoscute public ca fiind reprezentate de Emanoil Aron, cunoscut lider al fermierilor și fost membru în conducerea LAPAR la nivel național și APA Contanța (actualmente APCPO Constanța), organizației marcantă afiliată LAPAR, anunță Agrointeligența.
”Mai avem o propunere pentru secretar de stat în persoana domnului Găman Ion, la Ministerul Agriculturii. Prin experiența pe care o are, Ion Găman, consilier județean, fost comisar șef la Garda Financiară, e unul dintre specialiștii pe care PSD Călărași l-a recomandat pentru funcția de secretar de stat la Ministerul Agriculturii”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă președintele CJ Călărași și liderul PSD Călărași, Vasile Iliuță.
Cel mai performant ministru al PSD, Adrian Chesnoiu, mai are încă cinci secretari de stat. Pentru numirea celui de-al șaselea, ar trebui schimbată organigrama ministerului.