Tensiunile din interiorul Masoneriei din România au generat un scandal care a ajuns și în presă. Un grup care s-a autointitulat, conform oficialilor Marii Loji, „Comisia specială” a anunțat demiterea din funcția de Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România, profesorul dr. Radu Bălănescu.
În urma acestui zvon alimentat puternic, Masoneria a emis luni un comunicat în care se lămurește întreaga situație.
Marele Maestru al Marii Loji Naționale din România, Prof. univ. dr. Radu Bălănescu, a fost ales de 94,2% dintre votanți în 2018.
„Pentru corecta informare a publicului, în urma apariției unor speculații privind activitatea unei așa-zise ”Comisii speciale” care l-ar fi suspendat din funcție pe Marele Maestru al Marii Loji Naționale din România, Prof. univ. dr. Radu Bălănescu, precizăm următoarele:
Marele Maestru al Marii Loji Naționale din România, Radu Bălănescu, a fost ales ca Mare Maestru al MLNR în Conventul din data de 3.11.2018, cu voturile majorității covârșitoare a celor prezenți – 94,2 la sută.
Conform cadrului legal de funcționare a Marii Loji Naționale din România, mandatul Marelui Maestru este de 5 ani și va înceta, pe cale de consecință, în 2023.”, se arată în comunicatul transmis de Marea Lojă Națională din România.
Marea Lojă are 13.000 de membri în România
„Din așa-zisa ”Comisie specială” fac parte persoane suspendate din activitatea masonică, fără drept de a face parte dintr-un organism masonic de acest tip, neavând niciun mandat de reprezentare legală în acest sens și care folosesc ilegal însemnele Marii Loji.
Un astfel de grup nu poate reprezenta legal voința celor peste 13 mii de membri ai Marii Loji, a căror armonie nu poate fi tulburată de interesele unor persoane plasate în afara regulilor sale.”, se mai spune în reacția transmisă.