La rubrica „Tu decizi! Dosar de candidat” discutăm despre Petru Movilă, city managerul acuzat că și-a bătut un coleg în sediul de partid și obligat de instanță să își crească copilul făcut cu amanta. Din vară, speră să ajungă șef peste Consiliul Județean. Dacă merită sau nu votul tău, tu decizi după ce urmărești analiza care urmează.

Petru Movilă este candidatul PMP la șefia Consiliului Județean din Iași. S-a aflat de-a lungul timpului în centrul a numeroase scandaluri, politice și amoroase. În 2021 a fost obligat de instanță să își crească copilul făcut cu amanta, după ce un test ADN a dovedit că el este tatăl. Problemele sale penale au început încă din 2012, pe vremea când era deputat în PDL.

A fost acuzat de DNA de instigare la abuz în serviciu. În 2022, din funcția de City Manager, a fost acuzat că și-a bătut un fost coleg. Scandalul a avut loc chiar la sediul partidului și a pornit de la o ceartă pe preluarea sediului și documentelor de partid. „A strigat să ies afară. Am văzut că nu am cu cine vorbi, am ieşit pe uşa din sediul partidului. Acesta m-a urmat pe culoar, s-a repezit la mine, m-a apucat de gât cu o mână, m-a împins şi m-a lovit peste ochiul drept. Am căzut pe spate pe balustrada de la scări”, a declarat victima în fața procurorilor.

Petru Movilă s-a apărat, spunând că „Nu agreez violenţa şi niciodată nu m-am dedat la astfel de incidente. Povestea, pentru că fix asta este, nu a decurs în acel mod.” În 2022 vecinii city managerului au chemat inspectorii în construcții, acuzând că în apartament se fac ilegal lucrări de modernizare fără autorizație și expertiză, însă autoritățile nu au reușit să intre în imobil. Petru Movilă le-a transmis inspectorilor că nu îi poate primi fie pentru că nu are cheile de la intrare, fie pentr că soția este la muncă.

Potrivit declarației sale de avere, deși susține că încasează doar 5.400 de lei lunar, are sute de mii de euro în conturi, bijuterii și obiecte scumpe de peste 50.000 de euro, șase terenuri, trei case, un apartament și două mașini. În plus, a acordat și un împrumut de 40.000 de euro, adică de 36 de ori mai mult decât salariul său pe o lună. 

CE AVERE ARE PETRU MOVILĂ

-salariu de 5.404 de lei lunar
-200.452 de euro în conturi
-datorii de 30.000 de euro
-un împrumut acordat de 40.000 de euro
-bijuterii în valoare de 28.500 de euro și alte obiecte în valoare de 23.000 de euro
-șase terenuri
-trei case și un apartament
-două mașini
SURSA: declarație de avere/Realitatea Plus

Articolul precedentGabriela Firea: Garantez că voi autoriza construcția noului Stadion Dinamo, în noul mandat ca primar general!
Articolul următorȘanse mari pentru Drumul expres Ciurel-Autostrada A1. Firea: Bucureștenii merită o capitală europeană!