În cazul în care Robert Negoiţă sau Victor Ponta vor candida pentru funcţia de primar general al Capitalei, Gabriela Firea ar putea pierde aproape 10 procente, prin canibalizarea voturilor de pe stânga.
Singurul care ar putea anula aceste candidaturi ar fi fostul preşedinte şi primar general al Bucureştiului, Traian Băsescu.
Acesta a declarat încă o dată că nu este decis în privinţa candidaturii sale la Primăria Generală a Capitalei, dar, dacă va fi nevoie, va candida, totuşi. Băsescu spune că decizia va fi luată în funcţie de formarea alianţelor politice.
”Dacă va fi nevoie, o să o fac. Depinde care sunt evoluţiile. Dacă se va reuşi o alianţă corectă a forţelor de dreapta, sigur că PMP, care l-a susţinut pe Nicuşor Dan de la bun început, va fi în regulă, dar dacă va fi o alianţă în care să se spună, voi susţineţi-l pe Nicuşor Dan, dar noi nu suntem de acord cu liste comune la Consiliul General sau la sectoare, asta e bătaie de joc. Adică eu doar să susţin candidatul altcuiva, asta nu funcţionează şi atunci toate opţiunile sunt deschise pentru promovarea PMP”, a declarat Traian Băsescu, la Digi 24, marţi seară.