Sorin Grindeanu – Ministrul Transporturilor spune că au fost identificate soluții rapide pentru blocajul tirurilor din Portul Constanța, acolo unde sute de șoferi de TIR așteaptă la cozi kilometrice pentru a descărca cereale. 

„În urma discuțiilor, de astăzi, dintre delegația Ministerului TransporturiIor și directorul general al Portului Constanța, Florin Goidea, cât și în urma deplasării în teren, s-au identificat două suprafețe în interiorul Portului care pot fi utilizate ca spații de parcare pentru tiruri în vederea defluirii traficului.

Mai mult, s-a luat decizia ca, săptămâna viitoare, managementul Portului să prezinte un calendar asumat pentru realizarea unui Studiu de Fezabilitate având ca scop dezvoltarea unei parcări de capacitate mare (de peste 800 de locuri) în exteriorul Portului.

Aștept o mobilizare și o execuție cât mai rapidă pentru realizarea acestor lucrări!”, a anunțat Sorin Grindeanu.

Este coadă infernală la intrarea în Portul Constanța. Banda de urgență a Autostrăzii A4 este blocată, iar coloana de camioane se întinde pe o distanță de aproape cinci kilometri.

Din cauza aglomerației, autoritățile au decis să oprească toate mașinile. Șoferii se plâng că infrastructura este depășită și că există o singură poartă de acces, iar descărcarea merge extrem de greu.

Unii stau chiar și câte 24 de ore în așteptare. Situația este asemănătoare și pe calea ferată. La Galați, se caută soluții pentru a prelua zecile de mii de tone de grâne venite pe canalul Sulina, din Ucraina. 

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentCine îi va lua locul lui Boris Johnson?
Articolul următorCiolacu vrea să schimbe cutuma președintele PSD este și candidatul la alegerile prezidențiale a luat sfârșit