Stare de asediu, la Casa Albă, după violențele fără precedent din Washington. Au avut loc din nou confruntări între poliție și demonstranți, iar președintele Donald Trump chiar ar fi fost dus de urgență într-un buncăr subteran, unde a stat timp de o oră. Pentru a apăra sediul Administrației prezidențiale, în ajutorul poliției a fost chemată și Garda Națională, potrivit realitatea.net

 

O parte dintre angajați au fost sfătuiți să stea acasă, iar cei care trebuiau să ajungă urgent la muncă au fost îndemnați să-și ascundă legitimațiile.

În Statele Unite, este stare de asediu în peste 30 de orașe, moartea lui George Floyd a provocat o explozie de furie. Apar scene șocante de peste tot. La New York, o mașină de poliție a intrat direct într-un grup de protestatari.

Haos a fost și în Los Angeles, unde manifestanții au vandalizat mașini și au dat foc la magazine, iar poliția a intervenit cu bastoane și gloanțe de cauciuc.

În Washington, peste 60 de agenți sub acoperire ai Secret Service și agenți speciali au fost răniți cu pietre, cărămizi sticle și petarde. În plus, monumente simbolice au fost vandalizate în timpul protestelor și acoperite de înscrisuri cu graffiti. 

Donald Trump dă vina pentru degenerarea protestelor în acte de violență pe mișcarea antifascistă „Antifa” și cere ca aceasta să fie declarată teroristă. Între timp, poliţistul alb implicat în moartea americanului de culoare, Derek Chauvin, a fost arestat şi pus sub acuzare pentru omor.

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentFirea şi-ar dori o alianţă pentru Bucureşti cu ALDE şi Pro România
Articolul următorPNL și PSD sunt 2 elefanți în politică romaneasca