Fost deputat PSD, șef în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, redus, în prezent, la “calitatea” de infractor dat în urmărire internațională, Cristian Rizea a rămas în mentalul colectiv ca fugarul condamnat care a vrut să-i ia fotoliul lui Marian Vanghelie la Primăria Sectorului 5. Din 2017 și până în prezent, Rizea a pendulat între România, SUA și Republica Moldova, unde a și fost fotografiat de presă. Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, Rizea ar fi fost relocat de agenți ruși în Transnistria, scrie realitatea.net

Cu atât de mult timp liber la dispoziție și cu un trai îndestulat și asigurat din tot felul de “comisioane”, infractorul fugar Cristian Rizea s-a apucat de scris. O carte. Gândită ca o “spovedanie”, cum însuși titlul o arată, Spovedania lui Rizea, cartea însăilează, în 19 capitole scrise pe genunchi, un sistem bine pus la punct, o caracatiță din care ar face parte jurnaliști, oameni de afaceri și politicieni despre care fostul pesedist susține că ar conduce România din umbră, de pe yacht-urile sau restaurantele și hotelurile de lux din Monaco sau de pe litoralul românesc.

În cartea sa, fostul deputat PSD, condamnat definitiv la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, vorbește despre nume grele și firme mamut, descrie afaceri și face acuzații deosebit de grave privitoare la personaje celebre din țară sau din afara granițelor, oameni cu care, într-un fel sau altul, infractorul Rizea a avut contact. În cele 19 capitole, sunt multe dezvăluiri despre grupări cu influențe din zona politicului și a mediului de afaceri, prin care agenți ruși ar face jocurile în România, dar și atacuri directe la adresa Serviciilor din țara noastră. 

Interesant este faptul că, deși Rizea a fost văzut pe teritoriul Republicii Moldova din luna octombrie, potrivit jurnaliștilor de la Gândul, care l-ar fi și fotografiat în timp ce-și ducea copilul la școală, și în ciuda propriei mărturisiri făcute în carte, fugarul nu a fost adus, nici până astăzi, în țară. 

“Vă pot spune că nu mă ascund absolut deloc, altfel nu aș fi locuit timp de 1 an pe aceeași stradă cu ambasadorul României în Republica Moldova (la o distanță de 200 metri de reședința sa), frecventând chiar și același club de fitness cu acesta!”, scrie chiar Rizea, în “spovedanie”. 

“Din păcate, de câțiva ani de zile, în Moldova lucrurile au luat-o spre est, nu spre vest. De când este președinte Dodon în Republica Moldova interesele se îndreaptă spre Moscova, și nu spre Uniunea Europeană sau spre București, în primul rând. Și atunci sigur că dacă Rizea probabil că are relații cu diverse servicii din afara țării, nu se putea atinge în Republica Moldova nimeni de el. Ca dovadă că a ajuns și în Transnistria, unde Transnistria nu mai este Republica Moldova, din păcate, este sub dominație rusească, cu trupe rusești, cu un regim totalitar care nu are nicio legătură cu democrația și cu cinstea”, a declarat, la Realitatea PLUS, Costin Georgescu, fostul director SRI.

“Potrivit procedurii de extrădare, în momentul în care ai o persoană chiar și sub cercetare penală de care ai nevoie să fie în țară pentru a fi cercetată, dar cu atât mai mult după ce a intervenit condamnarea, exista posibilitatea ca, prin Centrul de cooperare polițienească, mai ales cât timp se afla în Chișinău, se putea face o cerere prin Ministerul de Justiție și ulterior chestiunea era dezbătută și mingea era pe terenul de la Chișinău. Însă trebuie văzut și să ne explice și nouă Ministerul de Justiție pentru că la el era mingea principală cu privire la extrădare dacă s-au făcut demersurile acestea. Dacă demersurile au fost făcute și s-a blocat toată procedura de extrădare la Chișinău, atunci avem o problemă cu tratatul bilateral. Din punctul meu de vedere, eu cred că lucrurile s-au blocat în România. Nu a existat un interes actual la vremea respectivă să fie făcută această cerere de extrădare. Extrădarea este o chestiune care ar trebui să lucreze destul de simplu”, a explicat avocatul Adrian Cuculis. 

“Dacă fostul ministru de Justiție la vremea respectivă nu a făcut demersurile necesare pentru extrădare este un lucru extraordinar de grav”, a spus și Costin Georgescu.

Revenind, însă, la acuzațiile aduse acelui Sistem bine pus la punct despre care vorbește în carte, un amănunt extrem de interesant atrage atenția opiniei publice: printre personajele sale regăsim doi capi ai SRI – unul în rezervă (Florian Coldea, fostul director adjunct al Serviciului Român de Informații), altul în funcție (Adrian Ciocîrlan, actualul director adjunct al SRI). Asupra amândurora, Rizea lansează acuzații extrem de grave, și anume că cei doi ar lucra prin interpuși. La acuzații de o asemenea gravitate, însă, statul român TREBUIE să ofere RĂSPUNSURI. 

“Actualul SRI va face ce trebuie ca să clarifice aceste date din carte”, spune Costin Georgescu.

Mihai Andrei Dracea – veriga de legătură cu generalii SRI Coldea și Ciocîrlan. Contracte pe bandă rulantă cu spitalele din România 

Un alt nume controversat la care face referire Cristian Rizea în spovedania sa este cel al lui Mihai Andrei Dracea, “un tip discret cu afaceri în zona medicală”, beneficiarul a sute de contracte cu statul care i-ar fi adus bani grei, personaj care ar fi avut legături cu cei doi capi ai SRI, Coldea și Ciocîrlan. 

Imagine

Potrivit datelor din Monitorul Oficial, Mihai Andrei Dracea este “cetățean român născut la Moscova”, pe 8 aprilie 1966, actualmente important jucător în afacerile din domeniul medical. 

Acesta controlează o firmă gigant specializată în importul și distribuția națională a produselor farmaceutice fără prescripție și a produselor pentru nutriție și puericultură. 

Dracea este beneficiarul a sute de contracte cu spitalele din România, potrivit unor documente oficiale care se întind pe nu mai puțin de 47 de pagini! Interesant este de văzut felul în care acest individ a reușit să căpușeze statul și să semneze contracte pe bandă rulantă în sistemul medical. Iar instituțiile abilitate ar trebui să vină, și de această dată, cu precizări pe acest subiect și să dea dovadă de transparență.

“Un astfel de personaj ridică semne de întrebare. Modul în care se chelutuie banii publici din sănătate a fost dintotdeauna un subiect extrem de controversat. Un personaj interesant care reușește foarte multe cumpărări directe. Și Rizea insinuează în carte că nu vinzi la sistemul public de sănătate dacă nu ai fi fost trecut prin filtrul serviciilor”, a spus jurnalistul Stelian Negrea. 

Mohammad Murad – afaceri ilegale cu mașini furate și licitații măsluite pe litoral

Cristian Rizea vorbește, în cartea sa, și de controversatul afacerist Mohammad Murad, care, în prezent, ar avea și aspirații politice, mai exact ar pofti la fotoliul de la Primăria Constanța, făcâd referire la un episod dubios din trecutul acestuia legat de afaceri cu mașini furate, dar și despre felul în care a reușit să câștige mai multe licitații măsluite pe litoralul românesc.

Imagine

“Apropo de Mohammad Murad pe care mi-l amintesc din 1992 când în spatele blocului din Piața Victoriei unde deschisese primul Spring Time (în același loc unde se află și astăzi) negocia la sânge cumpărarea de la niște cetăteni italieni a numeroase mașini declarate de aceștia furate în Italia dar pe care Mohammad Murad le punea pe containere și le vindea cu un profit foarte bun direct in Liban unde chiar dacă  erau ulterior identificate ca fiind furate , legea din Liban nepermițând  recuperarea lor și lăsându-le în folosință  cetațenilor libanezi ca și cumpărători de bună credință! Astfel italienii își luau banii de la asigurările din Italia declarând mașinile furate în România și toată lumea era mulțumită !”, scrie Cristian Rizea. 

“Despre cum a reușit acesta în anii 2003-2004 să ia câteva hoteluri pe litoral în urma unor licitații MĂSLUITE coordonate de SP-AGATHON (Dan Matei Agathon, ministrul turismului de atunci)”, mai scrie Rizea.

“Chiar dacă nu există niciun fel de dovadă, organele statului, ori de câte ori există orice fel de suspiciune, au posibilitatea și sunt obligate să facă cercetări. Deci este posibil ca, în săptămânile, lunile viitoare să existe o anchetă făcută, cineva să stea să citească fiecare lucru din carte și ulterior să considere dacă este cazul să deschidă sau nu un dosar penal”, a spus Adrian Cuculis. 

Georgescu: Ar trebui văzut cine l-a ajutat pe Rizea să ajungă parlamentar

“În astfel de situații, niciodată nu știi cum va fi viitorul. Oricând se poate întoarce. Pot să apară schimburi. Pot să apară interesele din Transnistria, sau interese de la Moscova. Se poate ajunge la diverse înțelegeri. Când este vorba de interesul național, niciodată nu trebuie să zici STOP. Îl păstrezi permanent cald și îl urmărești permanent ca să-l rezolvi cândva. E foarte posibil. Dar, în afară de ce a scris Rizea în carte, care e un roman, până la urmă, din moment ce nu are probe, sigur că serviciile, procuratura și alții studiază și orice informație de acolo o verifică fiindcă nu poți să nu verifici măcar din ce știi informații pe care le spune cineva fiindcă este vorba despre țara ta. Important e că Rizea a ocupat o serie de funcții în acest stat. A ajuns și parlamentar. Ar trebui văzut cine l-a ajutat să ajungă în aceste funcții. Cum a ajuns? Ca să ocupi aceste funcții trebuie să fie niște interese”, a spus Costin Georgescu. 
Articolul precedentPSD vine cu masuri de protecție sociala a populatiei
Articolul următorPurtătorul de cuvânt al PSD dă sentinţa: “Europeanul Klaus Iohannis a murit”