Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, la finalul ședinței coaliției de guvernare, că investițiile din programul Anghel Saligny nu vor îngheța.
„Pentru PSD este extrem de important să fi fost atinse trei puncte. Primul – legat de propunerile pe care PSD le are pentru reformarea statului care să fie prinse în pachetul 2, îndreptarea unor decizii din pachetul 1 adoptat şi identificarea unor formule raţionale pentru continuarea investiţiilor esenţiale în comunităţi prin programul naţional \”Anghel Saligny\”. Noi cred că am reuşit să impunem o voce a raţiunii – investiţiile din \”Anghel Saligny\” nu îngheaţă”, a spus Grindeanu la Parlament.
Anghel Saligny nu este un program politic, a mai subliniat Grindeanu, exemplificând pozițiile unor primari din toate partidele care au spus că acesta trebuie să continue.
Grindeanu a anunţat că s-a decis în coaliţie ca, în următoarele două – trei săptămâni, fiecare preşedinte de Consiliu Judeţean, împreună cu prefectul fiecărui judeţ, să discute la Ministerul Dezvoltării proiect cu proiect, stadiul acelui proiect, stadiul de finanţare astfel încât niciunul să nu fie îngheţat.
Sursa: Newsinn














