Deputatul PSD, Nicolae Georgescu, face o analiză a contextului în care România a ajuns o ţară de mâna a doua. El propune şi o serie de soluţii în sitauţia actuală. El crede că actuala guvernare a eşuat. 

”Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană a însemnat un mare pas înainte spre dezvoltare și recâștigarea statutului european pe care l-am deținut înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Aderarea la UE ne-a readus la masa marilor state europene. Alături de aderarea la NATO, apartenența la UE ne-a adus un plus de siguranță și un grad mai mare de securitate. Ne-a adus fonduri nerambursabile mai mici decât am fi avut nevoie și mai mari față de cât am contribuit. Cu toate acestea, apartenența la Uniunea Europeana nu reușește să fie un medicament miraculos care vindecă instabilitatea politică și care să garanteze o guvernare bună, cum bine observa cineva.

România nu a reușit să scape de statutul de țară de mâna a doua. Criza economică din 2008-2010 a distrus iluzia comună a unei bunăstări eterne, pe când criza din aceste zile ne demonstrează, încă o dată, că bunăstarea României stă numai în mâinile noastre. Nimeni în afară de noi nu va face vreodată vreun bine aceastei țări. Istoria ei stă drept mărturie în acest sens. În consecință, nu ne rămâne decât să luptăm până la capăt pentru a depăși aceste momente grele la care se adaugă un guvern incompetent și foarte corupt.

Plecând de la această realitate, este extrem de important de a înțelege că prioritățile absolute de resuscitare a României constau în respectarea normelor sanitare fără să ascultăm ce ne spun Orban și Iohannis. Noi trebuie să credem și să ținem cont de ce ne spun doctorii care ne-au salvat în atâtea rânduri. Noi trebuie să renunțăm măcar pentru un an la deplasările în alte state și să susținem turismul românesc în pofida serviciilor care lasă de dorit pe alocuri. Avem datoria să evităm zonele foarte aglomerate și să ne pregătim copiii pentru școala online deoarece acest executiv incompetent care se agață de situația dificilă în care ne aflăm pentru a rămâne la conducere nu ne va ajuta cu nimic.

În altă ordine de idei, ca să nu spună că nu le-am mai atras atenția,  in trecut, asupra acestor aspecte, le solicit acestor măscărici în frunte cu președintele țării să grăbească procesul de digitalizare a instituțiilor publice și să investească banii din împrumuturile colosale pe care le fac, oricum, în fabricarea de medicamente, stimularea producției agricole locale și sprijinirea întreprinderilor din industria românească.

După alegeri, Partidul Social Democrat va reveni la conducerea țării și va realiza o coaliție de centru-stânga pentru România care să gestioneze marile dosare ale acestui stat. Obiectivul principal va fi să scoatem România din clubul statelor de mâna a doua. Și o vom face prin:

1.         Intensificarea negocierilor pentru aderarea României la Spațiul Schengen.

2.         Reluarea demersurilor pentru accederea în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

3.         Investiții masive în infrastructură cu bani din exploatarea resurselor de gaze din Marea Neagră, creșterea nivelului de absorbție a fondurilor europene pentru reducerea sărăciei și creșterea alocărilor pentru Educație și Sănătate.

4.         Continuarea demersurilor de reducere a decalajelor de venit între România și restul statelor europene lansate în 2016.

În prezent avem, cu alte cuvinte, cea mai proastă administrare a statului din Uniune. Plecând de la acest fapt, este extrem de simplu de a întelege că prioritatea absolută este să ne protejăm de virus și de PNL. Dumneavoastră nu-i votați la alegeri și îi trimiteți în opoziție, iar noi constituim o coaliție de centru-stânga și salvăm România din necazul în care a ajuns!”, susține deputatul PSD într-un comunicat remis presei. 

Articolul precedentZi lungă în Parlament: Astăzi se decide cum vor intra în izolare și carantină românii
Articolul următorIulian Iancu: vom avea o cădere economică de 14,5%, anul acesta