Sunt tensiuni uriașe în Coaliție din cauza celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale! În mai puțin de o oră, liderii județeni ai PSD se reunesc la sediul partidului după ce Ministerul Dezvoltării a publicat în transparență un proiect care prevede exact blocarea investițiilor care reprezintă o linie roșie pentru PSD, inclusiv drumurile locale sau rețelele de canalizare.

Sunt nemulțumiri pe două planuri. Pe de o parte, pe cum arată acest proiect publicat în transparență de Ministerul Dezvoltării, un proiect acre vine cu măsuri care reprezentau linii roșii pentru PSD. Se taie exact acele investiții care erau cele mai importante pentru social-democrați. Vorbim despre investițiile locale în drumuri sau în canalizare. Mai exact, se taie finanțarea centrală pentru aceste investiții.

În plus, tot în acest proiect se prevede ca toate investițiile care sunt în derulare să se încheie până la finalul anului viitor și ca din luna iunie a lui 2026 să nu mai poată fi începute alte investiții. Este un proiect ceva mai blând față de varianta anunțată inițial, dar care în continuare încalcă multe dintre liniile roșii anunțate de social-democrați.

Mai există și un al doilea plan pe care sunt nemulțumiri, și anume felul în care ar urma să fie adoptat acest al doilea pachet de măsuri. Președintele Nicușor Dan a ieșit public să spună că el va fi adoptat la începutul lunii august, prin asumarea răspunderii guvernului în Parlament, asta deși președintele PSD Sorin Grindeanu a spus că asumarea răspunderii ar trebui să fie excepția și nu regula.

Surse din PSD au confirmat Realitatea PLUS că asumarea răspunderii nu a fost convenită în Coaliție, în acea singură ședință care a avut loc zilele trecute.

Există, deci, tensiuni. Este și contextul în care, luni dimineață, liderii consiliilor județene se reunesc la sediul central al partidului pentru a discuta despre aceste tăieri de investiții și despre ce urmează pe mai departe. 

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentBOLOJAN NE IGNORĂ TOTAL, DEȘI A VORBIT ZILNIC CU ANASTASIU: DE CE A TĂCUT PREMIERUL ÎN TOT ACEST TIMP
Articolul următorDEFICITUL BUGETAR AL ROMÂNIEI CREȘTE LA 3,68% DIN PIB ÎN PRIMA JUMĂTATE A ANULUI 2025