Birourile reunite ale Parlamentului au respins, miercuri, din nou, solicitarea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, depusă de POT, S.O.S și USR, pe motiv că lipsesc două semnături, în urma demisiei a doi parlamentari S.O.S.
Solicitarea a fost respinsă şi după ce parlamentarii USR au completat semnăturile lipsă.
Parlamentarii POT și USR au anunțat că procedura va fi reluată.
Liderul deputaţilor POT, Anamaria Gavrilă, a declarat că preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, este cel care s-a opus procedurii.
„Ei trebuie să consemneze câte semnături sunt. Pe masa lor erau 157 de semnături, dintre care au reuşit pe doi foşti S.O.S. să-i cumpere, că de aia au tras de timp, că noi am mai avut această şedinţă şi când am avut 162 de semnături. Au găsit un motiv să se supună la vot. Trebuie să înţelegeţi un lucru: această iniţiativă cu semnăturile nu are voie să se supună la vot în BPR, în Biroul permanent reunit. (…) Şi atunci, ei vin cu tot felul de chichiţe cum că ce am făcut noi nu este procedural corect.
Domnul Andronache a venit data trecută cu faptul că nu a fost depus concomitent. De parcă noi trebuie să fim unul într-o parte şi unul în alta, cu telefoanele la ureche şi să zicem ‘3, 2, 1 şi…’ Înţelegeţi? Doi – pe acea înregistrare, cu număr de înregistrare, nu se dă timpul la care tu ai depus, se dă o dată. Deci, ce înseamnă concomitent? Concomitent înseamnă că s-a depus la cele două Camere până la şedinţa de Birou permanent reunit? S-a depus”, a declarat deputata.
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a spus: „Când au anunţat cei de la POT, SOS şi AUR că depun cerere de suspendare a preşedintelui Iohannis în ianuarie, în momentul ăla aveau 160 ceva de semnături peste necesarul de 155 de semnături minime pentru a iniţia procedura. USR a respectat întotdeauna legile ţării, Constituţia, suntem nişte oameni care susţinem statul de drept.
Procedura asta trebuie demarată. Am spus de nenumărate ori că dacă ajunge la vot, noi vom vota pentru suspendarea preşedintelui Iohannis, pe care îl considerăm un preşedinte care este ilegitim acolo, are legalitatea de partea lui prin decizia Curţii Constituţionale, însă moral ar fi trebuit să-şi dea demisia din decembrie”, a declarat Moşteanu.
Sursa: Newsinn