Fostul director operativ al Serviciului de Informații Externe (SIE), Silviu Predoiu, și-a anunțat demisia din partidul PRO România.
Potrivit unei postări pe pagina personală de Facebook, acesta a ales să rămână în partid după rezultatul foarte slab înregistrat la alegerile parlamentare din decembrie 2020.
„Astăzi, la 15 luni de la înregistrarea cererii de adeziune, am hotărât, nu cu ușurință, să mă retrag din partid și, dacă nu din alte motive, atunci doar și numai pentru simetrie îmi pare potrivit să o comunic și public. Nu știu care va fi reacția dvs. de această dată, dar vom afla împreună”, a transmis Predoiu.
El a mai explicat că motivul demisiei e în ton cu aprecierea generală de lehamite față de politică, dar anunțând că deși căzut, nu refuză să se ridice.