Se apropie debarcarea faraonului de la Cotroceni! Potrivit unor surse, liderii coaliției de guvernare urmează să aibă, luni, o ședință în care să discute despre suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Totul în condițiile în care, tot luni, parlamentarii trebuie să decidă dacă aprobă propunerea de suspendare venită din partea opoziției. 

Potrivit unor surse, liderii Coaliției urmează să aibă luni o ședință în care să discute despre suspendarea președintelui Klaus Iohannis, potrivit Realitatea Plus.

Totul în condițiile în care, tot luni, parlamentarii trebuie să decidă dacă să trimită propunerea de suspendare venită din partea opoziției la Curtea Constituțională și mai apoi la votul din plen.

Discuția vine în contextul în care inclusiv liderii Coaliției i-au cerut lui Klaus Iohannis să plece din funcție, iar surse politice spun că nu ar exista niciun motiv pentru respingerea propunerii venite din opoziție în ședința de luni.

Articolul precedentCRIN ANTONESCU L-AR NUMI PREMIER PE CĂLIN GEORGESCU ȘI ÎL LAUDĂ PE GEORGE SIMION
Articolul următorSORIN OVIDIU VÎNTU DĂ CĂRȚILE PE FAȚĂ: STATUL A CREAT FNI, CĂDEREA FNI S-A FĂCUT CU GIRUL STATULUI – VIDEO