Surse oficiale au declarat pentru Știrile Pro TV că prin următoarea Ordonanță Militară se vor aduce modificări majore, restricții noi și pe o durată mare de timp.

Sursele citate de site-ul postului de televiziune susțin că în următoarea Ordonanță militară, Marcel Vela va anunța că toți românii sunt obligați să poarte mască la gură și nas, timp de trei luni, la ieșirea din domiciliu. De asemenea, potrivit surselor citate, este luată în discuție o măsură astfel încât după încheierea stării de urgență, persoanele cu vârsta peste 65 de ani să fie nevoite să mai stea în case încă o lună de zile.

Directorul Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, a declarat că vârful epidemiei va fi atins la sfârșitul lunii aprilie, apoi, până în iunie, vom merge pe o curbă descendentă a noilor îmbolnăviri și decese cu COVID-19.

Articolul precedentLia Olguța Vasilescu dă de pământ cu ordonanța militară! Critică felul în care guvernul Orban a ales să „salveze” România de COVID-19
Articolul următorUnul dintre cele mai mari spitale private din țară devine Spital dedicat tratării pacienților COVID-19