Scandal după verificarile făcute de ministrul Educației la o școală din Sectorul 5 al Capitalei. Monica Anisie a fost în control la școala numărul 280 și a constatat că reparațiile sunt încă în desfășurare, iar unitatea de învățământ nu e pregătită pentru începerea anului școlar. Primarul, Daniel Florea, susține că ministrul Educației știa de situația acestei școli și-i cere demisia Monicăi Anisie. 

După vizită, ministrul Educației a declarat că această unitate de învățământ nu e pregătită pentru începerea noului an școlar, iar lucrările ar fi trebuit să înceapă cu mult timp înainte. Cei din conducerea școlii susțin însă că se știa foarte clar că elevii din această unitate vor învăța online. Pe data de 8 septembrie consiliul administrativ a decis că școala numărul 280 va funcționa până la începutul lunii octombrie în scenariul roșu. Tot atunci, ei au cerut primarului Daniel Florea suplimentarea unor lucrări.

”Mi-au trimis solicitarea, am fost de acord cu suplimentarea lucrărilor, să se refacă tot pavajul din curtea școlii, să se schimbe lambriurile de la etajul 3 și am trimis, miercuri, solicitarea pentru scenariul roșu”, a explicat Daniel Florea.

O zi mai târziu, Inspectoratul Școlar a cerut ca la școala 280 copiii să revină fizic la școală. Asta în condițiile în care terenul de sport este decopertat, mobilierul din clase este scos și lucrările sunt în plină desfășurare. În acest context, primarul Daniel Florea cere demisia ministrului Educației.

”Solicit demisia celui mai incompetent ministru al Educației din istoria României. Aici va fi gata curtea școlii luni seara, înăuntru, toate lucrările se vor termina miercuri. Vineri se va putea intra la curățenie, iar săptămâna viitoare, pe 21, copiii pot intra în case.

Școala de aici va fi prima care va fi complet digitalizată și asta se va întâmpla săptămâna viitoare. Cu sistem de video conferință 4k, cu tablă inteligentă, cu internet de mare viteză”, a mai spus primarul.

 La școala 280 din Sectorul 5 sunt înscriși 1.700 de elevi care învață în trei schimburi. 

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentDan Cristian Popescu a pregătit sectorul 2 pentru scolari
Articolul următorMiron Mitrea explica istoria statului paralel de la lupta cu adversarii lui Băsescu la castele de afaceri din zilele noastre