Planeta s-a oprit în loc. Troparul Sfintei Lucia nu s-a mai auzit. Fetele din Cartierul Roșu și-au scris păcatele pe geamuri. În vila Miței Biciclista s-a deschis un altar de închinare. Cum nu știați înșiruirea de evenimente de o amplitudine cosmică?

Fostul ministru al statului paralel, pardon al justiției, Ana Birchall, justițiara cu fustă, a acuzat-o pe Dana Gîrbovan, magistratul care a câștigat concursul pentru funcția de președinte al Curții de Apel Cluj, de imoralitate. Cum? Chiar așa, de imoralitate.

Păi duduia Birchall este celebra femeie care a recunoscut că în 2008 i-a dat 5000 de dolari lui Mircea Geoană pentru a o pune candidată PSD în colegiul SUA-Canada. Despre celelalte înregistrări, să le lăsăm în patima istoriei.

Birchall n-a câștigat în viața ei niciun concurs de frumusețe, darmite de magistrat. Numită, nu aleasă în portofolii mari decât pălăria de brocart a lui Madame de Pompadour, Ana Birchall scoate din rărunchi toate frustrările ei de belladonă politică.

Pentru cei care nu știu, după tainul dat lui Geoană, ea a fost nominalizată în scrutinul din 2008 peste voința partidului, dar s-a înfrânt în lupta cu pedelistul Mircea Lubanovici.

Ana Birchall și-a pierdut anul trecut funcția de ministru. Supraviețuiește și azi dramei că William Barr n-a putut mai mult.

Vizionând prea multe filme pe Netflix, mulți ar fi tentați să o compare pe noua apărătoare a virtuților cu matroana din “Casa florilor,” ce-și apără onoarea familiei, în ciuda dezvăluirilor amantei soțului.

Ieșirea sa publică de ieri e înțeleasă de cunoscători drept un serviciu adus zeilor focului, ce aprind de zeci de ani instanțele de judecată. Vrea postul Renatei Weber și de aici întreaga derută și delir mistic.

Asta zic unii. Creștinii cred că femeia e în căutarea mântuirii. Dați-i o șansă! Poate că vrea din imensele sale averi să deschidă o mănăstire de maici.

După punerea ei la punct de către magistrați, planeta și-a reluat rostul, iar casele de binefacere din Amsterdam și-au redeschis porțile, în uralele învârtoșate ale celor care mai cred că funcția bate organul.

 

 

Articolul precedentScurt tratat de reinformare politică
Articolul următorPSD se va bate pentru conducerea Camerei Deputaților și Senatului