Programul de Guvernare Muncă şi Demnitate Socială are 6 măsuri active pentru siguranţa locurilor de muncă, a anunţat prim vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu.
Totodată, fostul prim ministru a mai precizat că principala preocupare a social-democraţilor e sporirea natalităţii, spunând că fără măsuri ferme vom ajunge în 2050 la 15 milioane.
Fostul ministru al Muncii Marius Budăi a prezentat câteva dintre măsurile programului PSD, care include vouchere de reconversie profesională pentru firme, precum şi o primă de 50% din salariul minim lunar pentru program de 4 ore timp de 3 luni de zile pentru meseriaşii ieşiţi la pensie dar care pot lua sub tutelă tineri pe care să îi instruiască. El a vorbit şi despre o primă de instruire de 350 euro pentru tinerii care au abandonat studiile şi care să fie folosită în finalizarea studiilor acestora.
„Voucher pentru recorversie profesională pentru fiecare companie. Avem o problemă foarte mare cu personalul calificat. Aici dorim să implicăm ca mentori seniori şi să plătim pe acei meşeriaşi care deja sunt ieşiţi la pensie să îi încurajăm să se reîntoarcă în tot ce înseamnă planul de muncă şi ne gândim la o primă de 50% din salariul minim lunar pentru program de 4 ore timp de 3 luni de zile şi sumele să fie plătite pentru tutoriatul în formarea tinerilor meseriaşi. Ne gândim la o primă de instruire de 350 euro pe lună pentru finalizarea studiilor tinerilor care au abandonat studiile şi ştim că ei vin preponderent din zonele sărace”, a explicat Budăi, în conferinţa de presă.

Articolul precedentUn candidat PNL l-ar fi turnat pe Marcel Ciolacu la Poliție
Articolul următorGabriela Firea este convinsă că liberalii vor frauda şi alegerile parlamentare