Având informaţiile că sub pavăza Stării de Urgenţă se pregătesc mari lovituri pe bursă, mai ales la companiile în care statul este acţionar majoritar, cunoscând interesele de a vinde o serie de mari companii unor investitori străini, PSD a inițiat un proiect de lege care impune interdicția de a înstrăina orice participație a statului la companiile și societățile naționale, bănci și diverse alte societăți, pentru o perioadă de 2 ani.
Proiectul a fost inițiat de senatorul Șerban Nicolae și are susținerea mai multor parlamentari PSD. Inițiatorii subliniază că, potrivit Constituției României, statul este obligat să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, dar în contextul pandemiei de coronavirus aceste interese pot fi afectate. ”Aceste interese sunt reprezentate, între altele, de participațiile pe care statul le deține la companiile și societățile naționale, la bancă și la diverse alte societăți. Toate acestea sunt entități economice pe care statul deține acțiuni, ca acționar unic sau în diverse cote de participare. Declararea stării de urgență (…) a modificat substanțial regulile după care funcționează economia românească, atât în plan intern, cât și în plan internațional. În esență, valoarea participațiilor fluctuează într-un ritm și în direcții greu cle anticipat, ceea ce poate duce la pierderi importante pentru acele companii și societăți la care statul român deține participații”, arată autorii proiectului.