PSD îngheață relațiile cu UDMR în Camera Deputaților. Comunicarea cu liderul deputaților UDMR este suspendată până Csoma Botond își va prezenta scuze public pentru declarațiile “provocatoare” de la marcarea Zilei naționale a României în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
Invitat în emisiunea lui Victor Ciudacu din seara zilei de 1 decembrie, președintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a cerut președintelui UDMR, Kelemen Hunor, să ia atitudine.
A fost un atac total nejustificat, provocator și liderul UDMR trebuie să-l trimită să-și ceară scuze pe deputatul UDMR! A fost mesajul ferm al liderului social democrat, urmat de precizarea suplimentară care să nu lase nicio urmă de îndoială: “altfel, vor fi consecințe politice!”
Avertismentul președintelui social democrat al Camerei Deputaților este o schimbare de atitudine marcantă, dată fiind susținerea constantă a PSD pentru alianța cu UDMR de până acum. Ea se produce pe fondul unor mișcări centrifuge în Coaliția de guvernare, deși liderul PSD susține că actuala formulă de guvernare este singura alternativă la alegerile anticipate.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentCulisele oculte dinainte de alegeri – Rizea rupe tăcerea despre triada Băsescu-Oancea-Ponta. Dezvăluiri explozive, ora 23:00
Articolul următorCULISELE PUTERII | Miron Mitrea, despre SCANDALUL din coaliție: „Ne putem aștepta ca la rotativă să dispară UDMR de la guvernare”