Consilierii PSD strâng deja semnături pentru demiterea primarului sectorului 1, Clotilde Armand, și chiar a primarului Capitalei, Nicușor Dan. “Cum este guvernarea așa este și administrația locală: șobolani, căpușe, gunoaie”, i-a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu, moderatorului de televiziune, Mihai Gâdea. Liderul social democrat a atacat frontal și l-a acuzat pe ministrul Justiției, Stelian Ion, că susține o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru desființarea Secției Speciale pentru Investigarea infracțiunilor din Justiție, pentru a împiedica finalizarea  anchetei privind frauda electorala de la sectorul 1. Marcel Ciolacu s-a declarat convins  că se vor strânge cele 52.000 de semnături necesare procedurii de demitere a primarului sectorului 1, Clotilde Armand.

Sursa: Realitatea Din PSD