“Sprijin pentru România” este pachetul de măsuri sociale și economice elaborat de PSD, despre care Marcel Ciolacu a anunțat că așteaptă aprobarea de la Guvern. O mențiune importantă, un fel de “PSD și-a făcut temele și restul depinde de premierul, Nicolae Ciucă, și partidul său. Este o precizare de natură penală sâ răspundă criticilor presei, care acuză tergiversarea, și așteptărilor oamenilor. Este un pachet suport pentru oameni și economie post pandemie, de contracarare a scumpirilor în lanț provocate la nivel mondial de criza din energie și războiul din Ucraina. Pachetul “Sprijin pentru România” ridică la 5% din PIB alocările pentru susținerea economiei și a grupurilor vulnerabile, ceea ce ne aduce în rândul țărilor europene, potrivit președintelui PSD. Cea mai importanta măsură este ordonanța privind ajustarea preturilor la construcții, unde se derulează lucrări de peste 40 de miliarde de lei, iar adoptarea actului normativ în săptămâna care urmează ar putea debloca 92% din activitate, susține liderul social democrat. “Sunt foarte multe măsuri mai ales în economie, unde este nevoie de infuzie de capital astfel încât să nu ajungem în criză economică. Cel mai important este că am identificat sursa de finanțare și, cu acordul Comisiei Europene, 7,5 miliarde de lei din fondurile europene neutilizate din exercitiul bugetar 2014-2021 se vor adăuga la cele 10 miliarde de lei de la bugetul național”,a declarat Marcel Ciolacu.
Pachetul cuprinde și numeroase măsuri pentru categoriile vulnerabile, cum ar fi vouchere pentru alimente și rechizite, tichete de masă majorate, dublarea normei de hrană în spitalele etc.
Sursa: Realitatea Din PSD