Negocierile dintre PNL, PSD și UDMR au continuat ieri pentru împărțirea prefecturilor și a secretarilor de stat. Astfel, conform surselor din coaliție, PSD va avea 21 de prefecți, PNL 17, iar UDMR 4. Bucureștiul va fi preluat de PSD, ce mai probabil prin Alexandru Hazem Kansou, fost director la Societatea de Transport București (STB).
Împărțirea s-a făcut în sensul în care un consiliu județean are un președinte PNL, atunci și prefectul va fi PNL. Același lucru se întâmplă și la PSD, doar că social-democrații au mai mulți președinți de consilii județene.
Liberalii din teritoriu au protestat. Florin Cîțu i-a liniștit promițăndu-le nemulțumiților locuri în posturile de secretari de stat.
La negocierile pentru formarea Guvernului PNL, PSD și UDMR au căzut de acord ca din cei 80 de secretari de stat din Guvern PSD să numească 42, în timp ce PNL va avea 34, iar UDMR – 8 , conform ponderii din Parlament.
PSD are și cele mai multe mandate de parlamentari, fiind partidul care în alegerile din 2020 a câștigat majoritatea voturilor exprimate.

Articolul precedentGabriela Firea și Daniel Băluță au făcut cadouri copiiilor de la “Floare albastră”
Articolul următorCine este Kansou, posibilul prefect al capitalei?