Consultările politice organizate la Palatul Cotroceni il vor pune față în față pe președintele, Klaus Iohannis, cu nemulțumirile aleșilor locali ai PSD. “70%dintre români sunt batjocoriți de Guvernul Cîțu și nu primesc niciun ban de la bugetul central doar pentru că au domiciliu în localități unde PNL nu a câștigat alegerile. Rușine! E jaf! E mită! E cinism!” Este mesajul cu care merge delegația PSD. Alături de președintele, Marcel Ciolacu, și secretarul general, Paul Stănescu, se vor afla reprezentanții teritoriului: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, și Corina Ene, primar al comunei bihorene Căbești.
După ce a anunțat de la București că face plângere penală pentru modul discreționar în care s-au făcut alocări bugetare din Fondul special la dispoziția prim-ministrului, Corneliu Ștefan a plecat la Târgoviște să facă o conferință de presă cu o sală arhiplină de primari gata să năvălescă peste prefectul de Dâmbovița: 1%, atât a primit un județ intreg din suma totală alocată. Ceea ce înseamnă proiecte abandonate în lipsa de cofinanțare, spitale și școli fără căldură și apa caldă și trai greu pentru cei mai săraci dintre săraci: copiii abandonați, bătrânii și persoanele cu handicap. Dacă la Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care este și președinte al PSD Dâmbovița, a reușit să țină în frâu furia oamenilor, la Sibiu, primarii PSD au năvălit peste prefect. “De 30 de ani România nu a mai văzut o asemenea ticăloșie”, și-au strigat disperarea sibienii social democrați, veniți la protest ca niște paria. Cum era de așteptat, nici pentru Craiova Olguței Vasilescu nu s-a găsit niciun leu și deja nu mai este vorba că sunt favorizați edilii liberali, ci este evident că reprezentanții partidelor care au îndrăznit să-l demită pe Florin Cîțu sunt puși în situația de a nu putea să-și îndeplinească atribuțiile. Nu pot să facă nimic pentru comunitățile lor decimat de boală, sărăcie și deznădejde.
PSD fierbe și șeful statului va da piept cu rezultatele concrete ale performantelor domnului Cîțu și a oamenilor lui. Când președintele va încerca să-i dojenească pe social democrați că au distrus stabilitatea politică, va fi în situația de a lua act de situații concrete de abuz în serviciu săvârșit de Superman&comp.
Sursa: Realitatea Din PSD