PSD a câștigat procesul intentat Autorității Electorale Permanente (AEP), care a refuzat să-i ramburseze banii cheltuiți în campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 2019, pe motiv că trezorierul a semnat actele fără a avea şi iscălitura preşedintelui partidului. Avocatul Viorel Mocanu a reuşit să anuleze în instanţă decizia AEP. A obţinut nu numai suma de 3.380.834 de lei, dar şi dobânzile aferente. Pârâtul Mituleţu-Buică, şeful AEP, trebuie fie să plătească nu numai suma, dar şi penalităţile, conform legii.  Decizia poate fi atacată cu recurs.

”Admite excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată a altor persoane şi respinge această cerere ca tardiv formulată.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Mituleţu-Buică Constantin-Florin.
Admite în parte cererea. Anulează decizia de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 12DC/26.08.2019 şi adresa nr. 17577/24.09.2019 emise de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă.
Obligă pârâta Autoritatea Electorală Permanentă să emită decizia de rambursare a cheltuielilor electorale în valoare de 3.380.634,03 lei.
Obligă pârâţii, în solidar, la plata dobânzii legale aferente sumei de 3.380.634,03 de la data de 26.08.2019 până la data introducerii acţiunii – 04.10.2019.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal”, se arată în decizia Cur
ții de Apel de pe 25 martie 2020, publicată pe site-ul instanțelor.

Autoritatea Electorală Permanentă a respins rambursarea către PSD a sumei de peste 3,3 milioane de lei cheltuite de partid în campania pentru europarlamentare, pe motiv că persoana împuternicită nu a prezentat semnătura preşedintelui de atunci al partidului.

Articolul precedentPUNCTEAZĂ PSD?
Articolul următorPSD cere guvernului să publice lista de preţuri a echipamentelor pentru spitale