După ce au protestat la Ministerul Educației și în fața Guvernului, profesorii nemulțumiți s-au oprit la Palatul Cotroceni, acolo unde liderii sindicali au negociat și cu președintele Nicușor Dan. Liderii sindicali din Educație spun că, cel mai probabil, mâine dimineață profesorii vor fi prezenți în clase, dar nu vor face cursuri.
UPDATE 15:47 – Anton Hadăr – Protestele vor continua, nu e bine. Tot cred că se vor muta aceste discuții. Altfel, imediat îl sun pe Daniel David și îi spun că nu are discernământ și gândire…să te înjure atâta lume. Nu știu ce se va întâmpla mîine dimineață. Pentru grevă avem nevoie de documente necesare.
UPDATE 13:55 – Ministrul Educației, Daniel David, a declarat, la un post TV, că nu își va prezenta demisia în urma protestelor profesorilor și nici nu vor fi anulate măsurile de austeritate.
UPDATE 13:46 – Profesorii au ajuns în fața Palatului Cotroceni. Protestatarii strigă „Demisia”! Protestatarii cer demisia ministrului Educației.
UPDATE 11:23 – Marius Nistor, liderul Federației Spiru Haret: „Există profesori care au fost intimidați și care au rămas în școli, dar asta nu înseamnă că noi vom ceda. Copii sunt victimele acestei guvernări, acestei clase politic,e care de 35 de ani țin educația subfinanțată. Nu știm ce are Nicușor Dan să ne transmită. Dacă e vorba de pensii speciale acolo fac praf coaliția. Țara are nevoie de educația finanțată, nu este recuperat deficitul cu bursele de la elevi și studenți”
UPDATE 11:07 – Profesorii de la Ministerul Educației au ajuns în Piața Victoriei. Timp de o oră jumătate vor striga aici, iar din Piața Victoriei vor pleca la Palatul Cotroceni.
UPDATE 11:05 – Andreea Iacobescu, sindicalist Timișoara : „În primul rând, profesorii se simt abandonați de propriul stat, care nu înțelege că economia actuală va afecta educația. Dacă prima zi de școală înseamnă bucurie, azi pentru noi e o zi tristă. Nu vom ceda până nu obținem ce dorim. Vom boicota activitățile de predare. O facem pentru profesori dar și pentru elevi și viitorul țării. Următoarea decizie va fi greva. Nu putem fi tratați ca niște cifre”
UPDATE 10:43 – Profesorii au plecat de la Ministerul Educației în marș către Piața Victoriei, unde vor cere demisia ministrului Educației dar și a premierului. Aceștia amenință chiar cu greva generală. În fața Ministerului Educației au protestat aproape 100 de dascăli.
UPDATE 10:16 – Este un protest împotriva inconștienței guvernului. În Educație se fac economii de 30 de ani. Din 6% din PIB ni se dă 3%. Iar în momentul de față s-au mai lăcomit la o serie de măsuri care nu fac decât să dea peste cap întreg învățământul. Este un protest pentru demnitatea dascălilor, nu pentru salarii, ci pentru calitatea educației. Domnul Bolojan cred că are traume cu educația, altfel nu înțelegem de ce se răzbună pe învățământ. La începutul verii ne-a spus să protestăm, că este dreptul nostru, iar acum, la ultimele negocieri, ne-a spus că atâta își permite țara pentru profesori”, a declarat pentru Realitatea Paul Rusu, președintele sindicatului preuniversitar din Hunedoara.
UPDATE 10:04 – Deja primii dascăli au început să ajungă în București pentru ample proteste.
Noi dorim să fie abrogate măsurile de austeritatea, ministrul Educației să-și dea demisia, pentru că nu ne onorează. Întregul sistem de învățământ este supărat. Norma didactica și comasarea claselor în unitățile de învățământ să fie abrogate. Dacă nu se renunță la aceste măsuri, vom continua protestele. Suntem curioși ce na va spune președintele Nicușor Dan. Sperăm, totuși, să atenționeze Guvernul Bolojan că măsurile sale nu reprezintă reforma, ci distrugerea educației. Probabil că a fost presiune să nu facem proteste. Colegii noștri primesc copiii în scoală, vor fi supravegheați dar nu se vor face activități didactice”, a declarat pentru Realitatea liderul sindical Ion Doican.
“Demnitatea noastră nu este negociabilă!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, în numele membrilor de sindicat și al tuturor salariaților din învățământul preuniversitar și universitar, vor organiza mâine, 8 septembrie 2025, în București, un miting în Piața Victoriei, urmat de un marș de protest până la Palatul Cotroceni.
Această acțiune de protest este expresia nemulțumirii profunde a personalului din educație față de refuzul constant al Guvernului de a abroga prevederile din Legea 141/2025″, au transmis duminică sindicaliștii de la FLSI România.