Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică, despre criticile privind limitarea plăţilor cu cash că nu este niciun fel de problemă şi că poţi să cheltuieşti cât vrei din 5.000 de lei, doar că, cu adevărat, nu mai poţi să cumperi Ferrari cu sacoşa.
”Cine are ceva cu cash-ul? Nu aveţi cash la dumneavoastră? Toată lumea, poţi să cheltui până la 5.000 de lei”, a declarat Marcel Ciolacu la Prima News.
”Eu pot să cheltui cât vreau din 5.000 de lei, lăsaţi-mă în pace, ce problemă? Doar că, cu adevărat, nu mai pot la dumneavoastră, agent economic, să îmi cumpăr Ferrari cu sacoşa. Nu are nimica cu niciun cetăţean”, a spus premierul.
Ciolacu a precizat că este ”o poveste scoasă, ca multe altele”.
”Vă aduceţi aminte de legea cu se fură copiii românilor? Ştiţi foarte bine că nu fura nimeni, se protejau de fapt copiii. Suntem în aceeaşi paradigmă, nu mai furăm copiii, desfiinţăm cash-ul”, a mai spus premierul Ciolacu.
Şeful Executivului a fost întrebat dacă sensul măsurii este că se face evaziune fiscală. ”Binenţeles. Păi de unde este, domnule, evaziunea? ”, a spus Ciolacu.