Râsul este uneori o descărcare nervoasă produsă de frică. Oricum nu e de râs cu gura până la urechi de postarea responsabilului cu cultura al partidului care vrea să scoată cultura din cetate ca să elimine inegalitățile. Altfel, unul mai prost ca altul și…liderul cavaleriei USRPLUS nu mai poate de grija… liberalilor. 
Rugăciunea lui Iulian Bulai a stârnit valuri umoristice pe internet. Firesc ar fi fost să ne dea frisoane. 
Obișnuit să-l persifleze pe Dumnezeu, Iulian Bulai  face un mișto general și  arată starea în care au ajuns divinitatea și lumea deopotrivă. “Succes, dragi colegi din PNL! Sper să nu vă autodistrugeți irecuperabil înainte de congres. Avem o țară de guvernat împreună!”, se încheie mesajul de pe Facebook al deputatului Iulian Bulai. Iar când elimini transcendentul, tot ce li se  întâmplă oamenilor vine de la ei și de la semenii lor. 
Cei care nu au nimic sfânt se vor ei înșiși Dumnezeu. Și aici USRPLUS se așează și se uita în oglinjoara fermecată: a ajuns Dumnezeul guvernării. Minți luciferice, progresiștii mioritici, cărora le ruginiseră armurile după ieșirea de la guvernare a PSD, și-au regăsit penalii cu care să se războiască și prind curenți prielnici. Și cum misiunea lor  istorică este să demonstreze că națiunile nu sunt capabile să se gestioneze și trăim  apusul democrației, Iulian Bulai și colegii săi nu au altceva de făcut decât să -i lase pe liberali să se ciomagească între ei și ei doar să consemneze pe Facebook. Altfel spus, USRPLUS a ajuns un fel de cronicarul Ureche, după un nume celebru al mâinii drepte a Monicăi Macovei! Cuvântul e la ei pentru că Zeus a fugit din Olimp.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentCulisele statului paralel | Detalii NEȘTIUTE despre Casa Poporului
Articolul următorÎmpotriva României penale, PSD dă șah la premier