Guvernul Orban este ca un elev care a picat bacalaureatul după ce nu a învățat în liceu și da vina pe profesori și pe corectori. Comparația ii aparține președintelui Senatului, Robert Cazanciuc, și a fost determinata de ieșirile nervoase ale premierului, Ludovic Orban, nemulțumit ca PSD nu a adoptat legea referitoare la carantina și izolare. Proiectul Guvernului este un dezastru, a fost replica senatorului PSD la conferința de presă a partidului. Parlamentul a lucrat la foc continuu. Vineri, lucrările s au încheiat la ora 23.00, iar comisia juridica a lucrat la raport pana la 04.00 dimineața. Sâmbăta, senatorii au fost în activitate. S a lucrat și duminica. Dar proiectul este confuz, plin de inadvertente, în contradicție cu Constitutia și drepturile fundamentale ale omului. Lipsesc procedurile clare de stabilire a statutului de bolnav. Nu se poate institui carantina în funcție de “semne sugestive”, cum prevede legea. Nu sunt prevazute cai de contestație la decizia autorităților, nu sunt prevazute termene.
Vicepreședintele cu statut de președinte al Senatului susține ca PSD înțelege și împărtășește nevoia urgenta de adoptare a legii, dar nu poate admite o proasta reglementare care nu apară pe nimeni. Nu este vina PSD ca Guvernul a scăpat situația de sub control, asa cum demonstrează cifrele, a precizat Robert Cazanciuc care nu este de acord ca ar fi o situație dezastruoasa. În martie aprilie rata de infectării la numărul de testări era de 11%, iar acum este de 3 – 4 %.
Dezastrul este la Palatul Victoria. Pentru a treia oara, Guvernul Orban vine în ultimul moment cu o lege foarte proasta plina de greșeli și care lasă loc abuzurilor. Fostul ministru al Justiției l a apostrofat pe omologul sau din Guvernul Orban pentru ca proiectul nu are avizul CSM. Robert Cazanciuc crede ca prezenta ministrului Cătălin Predoiu este obligatorie la dezbaterea parlamentara, date fiind multiplele probleme juridice ale proiectului.

Articolul precedentCând țara arde și împăratul a dat bir cu fugiții
Articolul următor“Am pierdut trenul aderării la zona Euro”, afirmă Victor Negrescu