Multe din valorile în care cred le regăsesc în Nicolae Ciucă. Președintele PSD a revenit cu o nouă declarație de susținere pentru omologul său de la PNL, actualul premier, Nicolae Ciucă.

În schimb, Marcel Ciolacu a dat un răspuns tăios reacțiilor mai puțin prietenoase dinspre liberali: “Am înţeles mesajul lor. Am înţeles şi sondajele din ultimul timp care au ieşit în spaţiul public, comandate de PNL, care nu sunt tocmai prietenoase. Eu cred că am dat un mesaj foarte clar: această coaliţie poate continua şi după anul 2024. Ca şi om politic, eu nu exclud nicio variantă atâta timp cât avem un program de guvernare şi o guvernare care să răspundă la aşteptările românilor, la nevoile companiilor româneşti. Dacă vom avea această abordare comună, de ce nu să avem şi o alianţă?! Acest lucru nu l-am decis, pentru că nu îl decide Ciolacu, cum nu îl decide nici Nicolae Ciucă. Acest lucru îl decid membrii celor două partide. Am văzut reacţia partenerilor şi atunci înseamnă că nu e nevoie să facem asta. Vom merge la alegeri separat. Nu avem nicio problemă. Mă bucură reacţia să ştiu să nu îi mai obosesc pe colegii mei degeaba”.

Marcel Ciolacu a participat vineri la Conferința Județeană a PSD Argeș care i-a reînnoit mandatul șefului de filială, Ion Mînzînă., în prezent președinte al Consiliului Județean Argeș. Perseverența liderului social democrat  în susținerea actualului premier arată că apele sunt tulburi și riscă să fie din ce în ce mai învolburate în PNL, pe măsură ce se apropie rocada la guvernare.
Reamintim ca la începutul acestei săptămâni, într-un interviu pentru Digi24, Președintele PSD lua în calcul o alianță electorală cu PNL la următoarele alegeri, de natura sâ mențină Coaliția și după 2024. Cu aceasta ocazie, Marcel Ciolacu afirma că discută adeseori cu Nicolae Ciucă și ca ia în calcul colaborarea cu acesta și după 2024.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentPreședintele PSD susține cultele: religia, materie la bacalaureat!
Articolul următorMiron Mitrea susține că președintele PSD se bucură că a tăiat de pe listă varianta alianței electorale