Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ii cere premierului sa informeze de urgenta Parlamentul dacă a scăpat de sub control pandemia și se impune amânarea alegerilor locale și reînceperea anului școlar. În spatele incertitudinii legate de organizarea scrutinului s ar ascunde calcule electorale, dar și frica premierului de a lua decizii impopulare. Liderul social democrat taxează dur “bajbaiala, incompetenta, de lăsarea”, cu care Guvernul Orban a lăsat tara de doua ori în vid legislativ și a luat decizii mult prea târziu în gestionarea pandemiei.
Reproducem mesajul postat pe pagina personala de socializare de președintele Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu:
Ludovic Orban trebuie să informeze urgent Parlamentul dacă a scăpat de sub control pandemia și se impune amânarea alegerilor locale și deschiderea școlilor!
Septembrie vine cu aceste două mari provocări, iar Orban nu se mai poate ascunde la nesfârșit în spatele propriilor interese electorale. Trebuie să le spună românilor ce are de gând! Sunt răspunsuri care trebuie date acum, nu în ultima zi, așa cum a făcut în toată această perioadă, când a lăsat vid legislativ de două ori din cauza incompetenței și delăsării Guvernului său.
Orban trebuie să lase bâjbâiala și să spună clar, cu date exacte, care este situația epidemiologică și care este perspectiva. Se deschid sau nu școlile?! Se fac sau nu alegeri?!
Sănătatea românilor și soarta copiilor noștri nu pot fi tranzacționate electoral!