Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a luat foarte în serios pe prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, și a îmbrățișat propunerile acestuia. Prezent la o reuniune la Buzău, liderul social democrat a salutat decizia liberală de a majora pensiile și a arătat că procentul va fi stabilit în cadrul discuțiilor la vârful Coaliției, dar este îmbucurătoare schimbarea de optică din partea partenerilor. „Mă bucură anunțul lui Rareș Bogdan în privința pensiilor. Înseamnă că au căzut la un acord. A fost și abordarea în privința zonelor vulnerabile. Sunt unele propuneri pe care o să le discutăm cu premierul. Venim cu mai multe soluții astfel încât toți românii să depășească această criză”, a arătat Marcel Ciolacu.
Președintele PSD și-a păstrat mina serioasă și a anunțat că sursele de finanțare nu ridica probleme și ca economiile realizate din desființarea în 30 de zile a pensiilor speciale de către Rareș Bogdan vor alimenta cheltuielile suplimentare.

Marcel Ciolacu nu s-a oprit aici. Președintele PSD a angajat susținerea social democraților pentru cel mai competent specialist la conducerea ANRE și a arătat că așteaptă propunerea din partea numarului 2 în PNL.

“Suntem oameni serioși și responsabili?”,  s-a întrebat retoric președintele Camerei Deputaților și a atentionat pe toată lumea că românii nu au nevoie de balet și de vorbe de dragul vorbelor.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentGeorge Simion, prea grăbit și nepregătit pentru guvernare
Articolul următorPreședintele PSD ii liniștește pe români : va fi energie!