Statul are o capacitate limitată de a accesa eficient banii europeni. Adevărul amar a fost explicit asumat de președintele PSD, Marcel Ciolacu, care vrea să deschidă accesul  agenților economici privați la granturi le și împrumuturile europene. “Să avem simțul realității asupra capacității administrative a statului român de a atrage toți banii europeni, atât din fostul exercițiu financiar, cât și prin PNRR, cât și prin viitorul exercițiu financiar! România ar trebui să atragă în jur de 1 miliard de euro pe lună. Ce nu poate accesa statul trebuie redirecționat către mediul privat. Nu cred că statul român va avea capacitatea de a atrage toate fondurile pentru toate spitalele trecute prin PNRR sau prin exercițiile financiare”, a declarat Marcel Ciolacu la lansarea versiunii în limba română a “Cartei Albe a IMM-urilor din România”.  Guvernul susținut de Coaliția PSD – PNL – UDMR a alocat prin schemele de sprijin către populație și agenții economii 6% din PIB, de 3 ori mai mult decât guvernele Orban și Cîțu. 92 de miliarde de lei. Atât însumează investițiile publice în anul 2022. Viziunea PSD este de creștere puternică a investițiilor publice și stimularea investițiilor private, a dat asigurări liderul social democrat. Calea corectă este susținerea companiilor românești de către stat, pentru că o funcționare liberă, fără reglementări și supraveghere, face din piață libera un simplu slogan. Rezultatul este “un jaf”, o junglă, în care cei puternici rezistă, iar cei mici dispar, a explicat președintele Camerei Deputaților  la reuniunea CNIPMMR.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentCrin Antonescu, despre discursul asumat al lui Eduard Hellvig: Un eveniment în sine. Relația servicii-politicieni-politică, pentru prima dată luată în discuție
Articolul următorLucian Bode, clarificări și acuzații grave în scandalul BMW-urilor pentru Poliție: Drulă a semnat caietul de sarcini. Se autodenunță?