Într-un interviu acordat Qmagazine, Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, susţine că e nepermis ca, într-un judeţ în care guvernarea PSD a finanţat cu 7.450 de miliarde vechi, partidul să obţină mai puţine voturi decât principalul său competitor, atât la europarlamentare, cât şi la prezidenţiale. El susţine nevoia unui rebranding şi înfiinţarea unei Academii Social Democrate, pentru pregătirea viitorilor aleşi locali. 

“Trebuie să avem curajul să rebranduim partidul. Asta nu înseamnă însă doar schimbarea imaginii, ci schimbarea fondului. Și nu prin renegarea trecutului, căci noi facem parte din istoria României, ci prin adaptarea permanentă la sfidările timpului.

El mai militează pentru reapropierea de tineri, spunând că la Vâlcea, el a înfiinţat “Cyber Smart Academy”, un program prin care tinerii vor fi şcoliţi în domeniul IT.

Articolul precedentPreședintele și premierul, executați politic de PSD pentru susținerea acordata ministrului Ion Stefan
Articolul următorAdrian Năstase: Costul Autostrăzii Bechtel s-a dublat. Aşa a hotărât Traian Băsescu