Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat, astăzi, că guvernul său va relaxa progresiv restricţiile impuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii COVID-19, ţinându-se cont de nivelurile de contagiune diferite din regiunile Italiei, scrie realitatea.net. “Prefer să o spun tare şi răspicat, cu riscul de a părea nepopular: guvernul nu poate garanta o revenire imediată la normalitatea vieţilor noastre de dinaintea crizei”, a spus Conte într-un discurs susținut în plenul parlamentului italian.

 

Menţionând un raport al consilierilor ştiinţifici ai executivului italian, premierul a explicat că o redeschidere completă a ţării la 4 mai “ar conduce la o creştere exponenţială şi necontrolată a numărului infectărilor”.  Mai mult decât atat, Conte a spus că regiunile italiene pot adopta măsuri mai stricte decât cele stabilite la nivel naţional, dar nu pot relaxa restricţiile mai mult decât ceea ce s-a decis până în prezent în întreaga ţară. Orice alte decizii “ar trebui, indiferent de intenţii şi scopuri, să fie considerate ilegitime”, a subliniat prim-ministrul Italiei.

Acesta a făcut aluzie la situația din Calabria (sud)- una dintre regiunile care au sfidat deciziile guvernului de la Roma. Autorităţile regionale calabreze au emis un decret care le permite barurilor şi restaurantelor să-şi redeschidă activitatea cu condiţia de a servi clienţii doar în spaţii deschise.

În context, șeful Executivului italia a avertizat că despre consecinţele economice ale unui al doilea val de contaminări cu COVID-19, spunând  că acestea ar fi “chiar mai rele” decât ceea ce s-a întâmplat până în prezent, fapt pentru care, în perioada imediat următoare, Italia trebuie să adopte o atitudine de coexistenţă cu noul coronavirus, nu de eliberare de acesta.

Acesta a menţionat că pachetul de stimulente economice, ce va fi prezentat în câteva zile, va include 15 miliarde de euro pentru companii şi 25 miliarde de euro direct pentru lucrătorii salariaţi şi liber profesionişti.

Economia italiană a înregistrat o scădere de 4,7% a produsului intern brut (PIB) în primul trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor prezentate joi de Institutul naţional de statistică italian (Istat). Comparativ cu primul trimestru din 2019, reculul atinge 4,8%, a precizat Istat.

Vă reamintim că Italia rămâne în continuare una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de coronavirus, cu 27.682 decese şi 203.591 de cazuri de infectări cu COVID-19 raportate până miercuri. 

 
Articolul precedentGuvernul va trimite luni Parlamentului raportul privind măsurile luate în perioada stării de urgenţă
Articolul următorPSD, creştere uşoară în sondajul IMAS din aprilie