Primăria Sectorului 4 a organizat o conferința de presă chiar pe șantierul lucrărilor de modernizare și de extindere a Colegiului Tehnic Miron Nicolescu, despre care a anunțat că va fi transformat, folosind fonduri europene nerambursabile, în cel mai modern și mai bine dotat centru educațional din România. Este o continuare a campaniei inițiată de primărie, la inițiativa edilului Daniel Băluță, „Niciun copil nu merge la școală sau la grădiniță în clădiri cu risc seismic”.
Conform proiectului, clădirea existentă a liceului, dat în funcțiune în urmă cu mai bine de 30 de ani, va fi complet reconfigurată, reabilitată și modernizată. Cu un regim de înălține de S+P+3E și o suprafață de 1.245 mp, aceasta va cuprinde săli de clasă, laboratoare, sală de sport modernă, ateliere, cabinete, birouri, spații administrative.
Valoarea investiției, reprezentând construcția a două cămine și a sălii de sport multifuncționale, este de 54 de milioane de lei, bani proveniți din fonduri europene, prin programul Operationl Regional, din care contribuția proprie a sectorului 4 este de 15 milioane lei.
La această conferință de presă, primarul PSD al sectorului 4 a făcut o declarație mai mult decât interesantă. Daniel Băluță a dezvăluit jurnaliștilor că, în mandatul următor, va milita pentru ca trei comune din Județul Ilfov- Berceni, Popești-Leordeni și Jilava – care se învecinează cu Sectorul 4, să devină parte a Municipiului București.
Potrivit lui Daniel Băluță, această „unire” a celor trei unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) cu Capitala ar fi necesară pentru accesarea fondurilor europene, pentru dezvoltarea durabilă urbanistică, socială și economică a părții de sud a Bucureștiului, care a moștenit un decalaj negativ de dezvoltare față de Sectoarele 1, 2 și 3. Primarul Băluță va depune eforturi ca în cele trei localități să se organizeze referendumuri prin care să se obțină unirea cu Bucureștiul.

Articolul precedentAdrian Năstase susţine că Iohannis i-a blocat pe urmaşii Brătienilor să sărbătorească Trianonul
Articolul următorPSD vrea doar autoturisme romanesti