Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că prioritatea partidului pe care îl conduce este să schimbe statutul, astfel încât orice ales local, judeţean sau naţional să poată participa la desemnarea candidatului pentru funcţia de preşedinte al României.

Întrebat, luni seară, la un post TV, dacă PSD are candidat la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu a precizat că aceasta nu este o prioritate a partidului său.

”Nu este o prioritate, în acest moment. Prioritatea PSD este ca poate în toamna anului viitor să facă un congres, să modifice statutul astfel încât să poată participa şi să schimbăm logica pentru candidatul la funcţia de preşedinte. Îmi doresc să se întâmple cu alegeri în fiecare organizaţie. Primari, viceprimari, consilieri locali, judeţeni, să participe la această competiţie din interiorul partidului astfel încât oameni de stânga recunoscuţi, personalităţi de stânga, să poată participa la această competiţie în interiorul partidului”, a declarat liderul PSD.

 

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentMarcel Ciolacu, despre România în Schengen: „Este un calcul meschin, mic, al unor politicieni, nu al poporului austriac”
Articolul următorMarcel Ciolacu insistă cu impozitarea progresivă: “Nu există alt viitor, dacă nu vrem să fim ca Rusia” – Când ar urma să se implementeze