Printr-un comunicat remis presei, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, spune că este împotriva oricăror forme de biruri date pentru intrarea României în Schengen. Critică voalat șantajul Olandei, semn că președintele Iohannis și premierul Nicolae Ciucă nu s-au înțeles cu Mark Rutte, premierul Regatului Țărilor de jos, așa cum a semnalat Cozmin Gușă.

“Apartenența la spațiul Schengen este dezideratul nostru, iar dacă România îndeplinește criteriile tehnice, nu există nicio justificare care să ne blocheze. Prin urmare, nu este în interesul nostru să intrăm pe ușa din dos, la fel cum nu este în interesul Uniunii Europene să fim ținuți pe dinafară doar pentru că un anumit stat forțează de atâta timp un blocaj politic”, se arată în comunicatul PSD semnat de Paul Stănescu.

Secretarul general al PSD a mai spus că întreaga societate ar trebui să fie implicată în procesul de aderare al țării noastre la Schengen. Comunitatea oamenilor de afaceri din România i-a scris ieri o scrisoare ambasadorului Olandei la București, cel care cu o zi înainte de vizita premierului Olandei a spus că România nu este încă pregătită.

Articolul precedentPSD cumpără sediul Romaero din Băneasa cu trei milioane euro
Articolul următorMarcel Ciolacu a anunțat că o susține pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei