Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al muncii şi al protecţiei sociale, a declarat, joi, că partidul a strâns peste 800.000 de semnături pentru o petiţie prin care solicită majorarea punctului de pensie cu 40%, potrivit legii. 

„Astăzi se finalizează cea mai amplă operaţiune de apărare a drepturilor pensionarilor din ultimii 30 de ani. În doar o lună şi jumătate, împreună cu voluntari din toată ţara, membrii organizaţiei de pensionari din PSD au reuşit să strângă 803.640 de semnături pentru petiţia pentru respectarea creşterii punctului de pensie”, a afirmat Lia Olguţa Vasilescu.

Guvernul va adopta vineri o ordonanţă de urgenţă, prin care punctul de pensie se măreşte cu 14% nu cu 40% ca în lege.

Olguţa Vasilescu mai aminteşte despre incapacitatea guvernului de a reanaliza dosarele, astfel încât inechităţile să fie îndepărtate. 

„Vreau să atenţionăm Guvernul să ţină cont de aceste sute de mii de semnături care au fost date de pensionarii din ţară în ultima lună şi jumătate. Atenţionăm Guvernul că de la 1 ianuarie ar fi trebuit să înceapă recalcularea tuturor celor cinci milioane de dosare de pensiei, pentru elimitarea tuturor inechităţilor din sistem. Până la data de azi nu s-a calculat niciun dosar, ceea ce ne face să credem că din nou legea nu va fi respectată de Guvern”, a spus Vasilescu.

Lia Olguţa Vasilescu estea iniţiatoarea legii de majorare a pensiilor. 

Articolul precedentDeficit alarmant de plasmă convalescentă / Gabriela Firea susţine că doar “vip-urile” primesc miraculosul tratament
Articolul următorAdrian Năstase prevede un plan de austeritate pentru 2021