Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, totodată președinte al organizației municipale a PSD, a declarat duminică, la ieșirea de la urne, că a dorit ca, prin votul exprimat, să sancționeze politica deficitară a unei guvernări care s-a tradus în subdezvoltarea Olteniei, în sacrificarea pensionarilor, dar și a sărbătorilor de iarnă.
„Cred că este prima dată după foarte, foarte mulți ani când votez contra. Votez contra celor care nu înțeleg că avem niște sărbători religioase și copiii noștri au dreptul să se bucure de ele. Votez contra celor care nu înțeleg că o lege, atât timp cât este votată de Parlament și promulgată, trebuie să fie și aplicată, iar când spun aceste lucruri mă gândesc la pensionari, care nici până în acest moment nu au putut să se bucure de prevederile noii legi. Mai mult, nu s-a început recalcularea tuturor dosarelor, care înseamnă o nouă formulă de calcul și, automat, creșteri ale pensiilor. Votez împotriva celor care ne spun că trebuie să ne dezvoltăm, dar în același timp prevăd pentru Oltenia zero kilometri de autostradă și zero kilometri de cale ferată.
Sigur că ceea ce au făcut ceilalți pot să judece toți românii și pot să se uite în propriul buzunar. Ce au făcut cei de acum, iarăși pot să judece toți și pot să își dea seama dacă au fost sau nu afectați de această ultimă perioadă. Eu îi îndemn pe toți craiovenii să iasă la vot, pentru că până în 2024 nu va mai fi niciun ciclu electoral, astfel că de ceea ce votează acum vor avea parte 4 ani de acum înainte. Așadar, craioveni și români, ieșiți la vot!“, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, și-a exercitat dreptul de vot la alegerile parlamentare în cadrul secției de votare nr. 145, amenajată în incinta Grădiniței cu program prelungit „Petrache Poenaru“.
Sursa: Realitatea de Dolj