Nicușor Dan a participat, pentru prima dată în calitate de președinte al României, la Summmit-ul NATO care s-a desfășurat la Vilnius. Șeful statului a subliniat necesitatea consolidării NATO și a legăturii transatlantice în contextul tensiunilor de securitate din regiune.

„Avem nevoie de un NATO mai puternic, o conexiune transatlantică mai puternică. Trebuie nu doar să creștem eforturile de apărare, dar și să producem echipamente militare”, a declarat șeful statului român, în conferința de presă comună cu omologii săi din Lituania, Polonia, Ucraina, cu prim-ministrul Danemarcei și Secretarul General al Alianței.

Nicușor Dan a avertizat că amenințările la adresa României nu mai sunt doar de natură militară clasică, ci includ „acțiuni hibride importante” care vizează destabilizarea internă și regională.

Președintele României a exprimat satisfacția pentru consensul celor prezenți în privința continuării sprijinului militar și politic pentru Ucraina, aflată sub agresiunea continuă a Federației Ruse. „Sunt mulțumit că toți participanții au fost de acord că trebuie să continuăm să susținem Ucraina”, a punctat el.

Președintele României cere consolidarea NATO la Vilnius

Totodată, liderul român a reiterat interesul strategic al Bucureștiului pentru securitatea regiunii Mării Negre: „Interesul României este să avem o apărare importantă asupra regiunii Mării Negre, inclusiv asupra Republicii Moldova”. El a mulțumit partenerilor pentru sprijinul acordat Chișinăului, atât în planul apărării, cât și în parcursul său european: „Mulțumesc partenerilor pentru sprijinul oferit Moldovei și integrării sale în UE.”În încheiere, Nicușor Dan a anunțat că România va găzdui summitul B9 de anul viitor, consolidând astfel rolul țării noastre în flancul estic al Alianței: „Mulțumesc pentru că am căzut de acord ca anul viitor să organizăm summitul B9 la București.”

 
 

De asemenea, la finalul conferinței, președintele României a punctat că prezența SUA (n.r.: în Europa de Est) e importantă pentru noi toți. Trebuie să ne strângem legăturile cu SUA“.

Summitul B9 de la Vilnius are loc într-un moment crucial pentru arhitectura de securitate euroatlantică, marcat de escaladarea amenințărilor hibride și a tensiunilor în flancul estic al NATO.

 
Articolul precedentPATRU DEPUTAȚI CARE ȘI-AU DAT SEMISIA DIN SOS ROMÂNIA AU TRECUT OFICIAL LA PSD
Articolul următorNICUȘOR DAN: „NU POT SPUNE ACUM DACĂ VOR CREȘTE TAXELE”