Nicușor Dan a făcut, marți seară, o serie de acuzații grave bazate pe bănuieli. Șeful statului care de luni de zile se laudă că are informații cu privire la motivele ce au stat în spatele deciziei CCR de anulare a alegerilor și a anunțat că va merge, miercuri, la summitul de la Copenhaga, cu noi dovezi despre așa-zisele ingerințe rusești în alegerile de la noi, a spus că edtimează că Bogdan Peșchir ar fi plătit suma 20 de milioane de euro în campania electorală.
”Pe partea de finanțare, avem acea dovadă cu domnul Peșchir, care a plătit 1 miliond de euro. Noi bănuim că au fost 20 de ordinul”, a declarat Nicușor Dan la un post de televiziune.
Întrebat dacă este vorba de suma de 20 de milioane de euro, șeful statului a răspuns: ”Da! Asta e estimarea pe care…dar aici este o intuiție. Ce e cert este 1 milion, intuiția e de 20 de milioane. Asta este estimarea pe care mi-au dat-o mie toți oamenii din consultanță politică care au făcut tipul acesta de campanii.
Știm doar 30% din dosar…Tot timpul dau exemplul cu raportul Marii Britanii pe patru celule de interferență în Europa, care au fost dezvăluite șapte-opt ani mai târziu. Sunt niște măsuri contraoperative care necesită și ele expunerea unor oameni. E o chestiune de informații. Lucrurile astea se întind în timp. Noi avem modul de operare, avem în momentul de față niște lucruri pe care le bănuim, nu avem dovada cine a fost, cine a plătit.
Dar pentru unde suntem în momentul de față, sunt trei componente: una de interferență rusă pe rețelele de socializare. Aici, dosarul cu care a venit Parchetul General este consistent, în sensul că acolo sunt date, sunt site-uri și metode de promovare care se duc în Rusia. Aici e o dovadă, dar nu la toate site-urile și la toate metodele lor de promovare, ci sunt doar câteva pe partea de finanțare.
După aceea avem și încercările de destabilizare cu rețeaua Potra, cu venirea la București, cu armamentul pe care îl aveau. Asta e componenta cea mai bine documentată de către statul român în momentul ăsta. Avem și cadrul general pe care noi ca societate nu îl aveam în momentul noiembrie 2024. Era ceva foarte abstract – război hibrid.
Rapoarte foarte consistente vorbesc despre interferențe nu numai în România, ci în întreg spațiul european. Se conturează un cadru general cu care toată lumea e de acord”.














