Vom avea pace, noi, România și Europa, cu cât vom fi mai pregătiți de război! Miron Mitrea susține că pentru Europa, dar mai ales pentru România care este pe flancul estic, cheltuielile pentru înarmare și apărare trebuie să devină prioritatea numărul 1. Invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii a cerut ca Guvernul de la București să devină mai ferm și mai hotărât în aceasta privință. “Genul de abordare cu trandafiri albi și porumbei în situație de război este nu doar neproductivă, este stupidă”, a acuzat Mitrea, convins că asistăm la un război între civilizații, “o confruntare globală” în care războiul din Orient nu poate fi disociat de războiul din Ucraina.
“Cred că a fost o discuție diplomatică serioasă între Rusia și Iran ca să convingă Hamas să atace în octombrie. (…) Este foarte greu de crezut că cetățenii americani vor fi dispuși să plătească doua războaie, cheltuielile de pe două fronturi. (…) Hamas a atacat și a ridicat astfel presiunea de pe Rusia ca Putin să poată duce războiul mai ușor în Ucraina. Sunt convins că există o legătură între Rusia și islamul agresiv, a arătat Miron Mitrea. Consultantul politic consideră că liderii politici europeni sunt conștienți de amenințare, dar populațiile neagă realitatea pentru că nu sunt dispuse să renunțe la beneficiile vieții de zi cu zi, pentru a-și crește capacitatea militară de apărare. Această atitudine atârnă greu pentru că e vorba de regimuri democratice în care populațiile au un cuvânt de spus. Totuși, Miron Mitrea a avertizat că “armata devine obligatorie atunci când țara ta este atacată” și a amintit de rolul politiei militare de a genera o frică mai mare decât frica de dușman “, mecanism utilizat de toate părțile atât în cel de-al doilea război mondial, dar și pe actualul front ucrainean. În context, pregătirea militară a tinerilor este necesară și chiar șansa lor personală de supraviețuire crește dacă știu să folosească o armă. “Dacă vom pierde războiul este pentru că avem o generație de bărbați emasculați”, a concluzionat Miron Mitrea.
Sursa: Realitatea Din PSD