O campanie haotică , o hărmălaie din care nu se înțelegea mare lucru. Consultantul politic, Miron Mitrea, a remarcat absența proiectelor, a ideilor politice și a mesajelor relevante. Emisiunea Culisele Puterii a făcut radiografia campaniei electorale pentru alegerile locale, aflată pe ultima sută de metri. Cea mai urâtă campanie, cu bărbați care numesc femeile panarame sau abordări de tipul ciocnirilor dintre galeriile de fotbal, dar de la județ la județ au fost abordări foarte diverse. A fost cea mai puțin reglementată campanie, Guvernul n a dat ordonanțe sau hotărâri de guvern care să impună un set de reguli în particular pentru acest scrutin.
Miron Mitrea crede că tocmai zgomotul rezultat din eforturile candidaților de a se face auziți ar putea să fi determinat oamenii să fie mai aplecați asupra propriei situații, mai raționali în evaluări, mai personali.
“Lucrurile s au schimbat. N am să spun pentru că nu este corect, ce am citit în niște sondaje de opinie. Dar luni vom avea o surpriză privind evoluția cifrelor. Oamenii au văzut lucruri pe care politicienii nu le au văzut. Cred ca aceasta lipsa de substanță la nivel național i a făcut pe oameni sa gândească altfel decât de obicei. Dincolode susținerea de tip galerie, aceasta campanie va impune niște decizii care nu s au mai luat pana acum în România”, a arătat consultantul politic și s a declarat convins ca pandemia nu v a afecta participarea la vot. Cifrele din sondaje nu exclud o participare mai mare decât în 2016″, a declarat Miron Mitrea.
Sursa: Realitatea Din PSD