Negocierile serioase sunt între serviciile secrete, nu între politicieni! Este un adevăr rostit de consultantul politic, Miron Mitrea, în legătură cu rolul de partener de negociere asumat de președintele francez, Emmanuel Macron. Invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii crede că negocierile de pace sunt foarte departe de un rezultat semnificativ. “Astăzi, din pozițiile lui Biden, Putin și Zelenski, se vede clar că pacea nu este un obiectiv imediat. Putin spune sunt gata să discut, dar să mi se dea partea de sud a Ucrainei. Zelenski spune că mâine stăm de vorbă despre pace, după ce rușii părăsesc tot teritoriul ocupat, inclusiv Crimeea. SUA pun condiții evident inacceptabile pentru Putin.
Am avut negocieri serioase la Ankara sau Istanbul intre șefii de servicii. Acolo s-au purtat discuții mai serioase, mai aplicate. Care nu sunt politice”, a declarat Miron Mitrea în cadrul ediției de 4 decembrie a emisiunii găzduite de Realitatea Plus.
Negocierile la care face referire consultantul politic sunt cele presupuse a fi avut loc în 14 noiembrie, confirmate pe surse pentru publicații centrale de la New York și Moscova. Negocieri care i-ar fi pus față în față pe Directorul Agenției Centrale de Informații, William Burns, și pe șeful Serviciului de Informații Externe, Serghei Narîșkin. Presupusele negocieri au avut atunci ca mediator Turcia, care a repurtat anterior un succes semnificativ în deblocarea comerțului cu cereale din Ucraina.
Miron Mitrea a pus negocierea de la Ankara în anti-teză cu recentele discuții între președintele SUA, Joe Biden, și președintele francez, Emmanuel Macron, aflat în vizită de stat la Washington. Rezultatele acestor întrevederi sunt vagi, lipsite de soluții concrete. Miron Mitrea crede că Franța “încearcă să-și facă un loc la masă. Macron vrea să fie din nou important în negocierile cu Rusia. A mai vrut să fie și s-a făcut de bășcălie, așezat de Putin la acea masă lungă”. Președintele francez vrea să facă din NATO un teren de consultări între SUA și Europa, în ansamblu, reprezentată de Franța. Emmanuel Macron simte ca este un moment prielnic ca Franța sa reprezinte Europa pe fondul problemelor majore cu care se confrunta Guvernul Olaf Scholtz și a ieșirii Marii Britanii din Uniune. Poziția exprimată de Emmanuel Macron nu este decât o reafirmare a obiectivelor tradiționale ale diplomației de la Paris. Franța vrea sa reprezinte Europa și SUA cauta un partener de discuții european, în contextul problemelor cu care se confruntă Germania. “Soluția lui Macron” este un proiect național al Franței, o armată europeană comună, o politică de apărare unitară a Europei, pentru care s-a și semnat un acord cu Cancelarul german, Olaf Scholz. Este un proiect vechi al Franței. Un proiect la care a lucrat și Generalului Charles De Gaulle.
Consultantul politic român remarcă absența unei propuneri concrete privind situația dintre Ucraina și Rusia dincolo de intențiile și obiectivele generale exprimate de președintele francez.
Sursa: Realitatea Din PSD