României i-a lipsit un plan de țară și nu le-a lipsit altora! Este cauza eșecului României de a fi un jucător economic important cel puțin în ultimii 15 ani.  Consultantul politic, Miron Mitrea, a reafirmat nevoia unui Plan de țară pentru România și a explicat că sunt domenii în care am pierdut trenul și cu grija concurentei, cum ar fi industria petro-chimică și sunt domenii în care mai avem șanse de revenire, cum ar fi industria îngrășămintelor chimice. Un plan de țară era un proiect încă din anul 2000, iar Miron Mitrea, pe atunci Ministru al Transporturilor, a atras atenția că de la modelul Turciei care avea o Comisie de prognoză, s-a gândit rolul Ministerului Dezvoltării de mai târziu. Trebuia să stabilească dezvoltarea tarii pe 10, 20, 50 de ani. “Ministerul Dezvoltării n-a fost făcut să împartă banii între localități”, a avertizat consultantul politic și a completat că fundația construită la inceputul anilor 2000, a fost abandonată. Invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii de la Realitatea Plus a amintit ca Victor Ponta a transformat Ministerul Dezvoltării într-un minister care împarte banii, iar actualul Guvern și actualul premier, Nicolae Ciucă, nu au nicio instituție care să traseze și să dezbată direcțiile strategice.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentMarcel Ciolacu vede aceeași coaliție la guvernare și după alegerile din 2024
Articolul următorFirmele românești sunt sabotate la forările in Marea Neagră