Alexandru Rafila este singurul candidat cu ceva șanse la prezidențialele din 2024 dintre cei care apar acum în sondajele de opinie. Consultantul politic, Miron Mitrea, a analizat poziția fruntașă ocupată de actualul ministru al Sănătății în contrast cu contra-performanțele și respingerea publică față de predecesorii săi, Ioana Mihăilă, Vlad Voiculescu și Nelu Tătaru. Din funcția de foc și de maximă presiune din Executiv, social democratul Alexandru Rafila are, în ultimul sondaj Avangarde, 9 procente  încredere publică peste premierul, Nicolae Ciucă, și președintele PSD, Marcel Ciolacu. Invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii de la Realitatea Plus a apreciat echilibrul care îl aduce pe Marcel Ciolacu într-o poziție de top în încrederea publică, dar a evidențiat și fragilitatea susținerii de care se bucura președintele Camerei Deputaților. Marcel Ciolacu a impus o conducere colegială eficientă pentru PSD, din care se ridica acum Sorin Grindeanu care, împărțind responsabilitățile cheltuirii banilor alocați Transporturilor cu aleșii social-democrați și liberali din teritoriu, își crește susținerea și popularitatea. Cu toate acestea, “Sorin Grindeanu nu va fi candidat pentru Președinție. Singurul care are o șansă, dar nu foarte mare, chiar să ajungă în finală este Alexandru Rafila, cred că și joacă anumite grupuri această carte, (…) Dar cred că noi nu vorbim încă de cei care vor fi candidații în turul II, în 2024”, a declarat Miron Mitrea în emisiunea de la Realitatea Plus.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentMiron Mitrea, previziune despre coaliția PSD-PNL: ”Aș paria că e vorba de o alianță pe 3 ani – Nu cred că îl vor schimba pe Ciucă”
Articolul următorMiron Mitrea: România nu-și vede interesele în conflictul din Ucraina