Scandalul Unifarm începe sa semene cu Tigareta II. Observația ii aparține consultantului politic, Miron Mitrea. Emisiunea Culisele Puterii a analizat “felul în care Unifarm începe sa atârne ca un plumb de premierul Ludovic Orban deși, din informațiile mele, primul ministru a fost cel care a sesizat DNA”, a fost afirmația moderatoarei Alexandra Păcuraru. “Îmi aduc aminte de scandalul Tigareta II care i a fost pus în cârcă lui Emil Constantinescu, l a dus tot mandatul și a făcut parte din motivele pentru care a refuzat sa candideze pentru al doilea mandat. Scandal care în mod evident nu a avut nicio legătură cu familia Constantinescu, dar bine lucrat, bine făcut, bine pus în pagină, a căzut în cârca familiei. E posibil sa fie același lucru și cu Ludovic Orban. Nu știu dacă el a sesizat DNA, dar a fost foarte interesat sa se pornească anchete pe zona achizițiilor din sănătate. Dacă sunt bine informat, el a decis sa dea drumul la un control cât de serios poate sa fie, asa mi s a spus ca s a exprimat el. Faptul ca i vine acum în cap? Am dat exemplu cu Emil Constantinescu. Politica e ciudata! Când s au făcut arestările în scandalul Tigareta II, președintele a primit un bilețel de la un consilier, pe care l a citit și bilețelul l a băgat în scandal pana peste cap. N a mai ieșit din el”, a fost analiza comparativa făcută de Miron Mitrea. Invitatul permanent al emisiunii crede ca “apariția doamnei care a lucrat și pe la primărie, când a fost el viceprimar, la Ministerul Transporturilor când a fost Ludovic Orban ministru, au început sa i o bage și în pat unii ziariști, este foarte ciudata. Okay, nu sunt avocatul lui Orban. Este însă evident ca s au întâmplat lucruri necurate în acest caz. (…) Nu vreau sa l apar pe Ludovic Orban, dar este o metodă. Cetățenii care fac tot felul de necurate, de nefăcute, de cele mai multe ori fără acordul șefilor ierarhii, în momentul în care întra în necaz, ca să se scoată, folosesc asa numita metodă fa ciorba mare sau fă cercul mare. Adică, baga i pe toți. Cu cât sunt mai înalți în funcție, când sa iasă sa ii scoată și pe ei. Sigur, este posibil ca și Ludovic Orban sa fi băgat mana la cascaval”, au fost elementele de analiza precizate de Miron Mitrea. Consultantul politic crede ca vinovăția ii aparține oricum lui Ludovic Orban pentru ca poarta responsabilitatea pentru ce se întâmplă sub mandatul sau.