Luni, clopoțelul va suna din nou în școli, iar pregătirile și emoțiile pentru începutul unui nou capitol plin de visuri și speranță sunt în toi. În sprijinul părinților și copiilor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, a virat în avans beneficiile de asistență socială.
 
”Beneficiarii de alocații de stat, stimulent de inserție și indemnizații pentru adopție și creșterea copilului și-au primit astăzi banii în conturi în avans față de data stabilită anterior. Fiecare copil merită susținerea noastră pe drumul cunoașterii, iar comunitatea – părinți, profesori și elevi – pășește împreună, plină de emoții, dar și de speranță într-un viitor mai bun. Așa cum spunea Nelson Mandela, „educația este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea.”.
Să fie un an plin de reușite și învățături, în care fiecare pas făcut să vă ducă mai aproape de visurile voastre!
Succes în noul an școlar și spor în toate!”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
 
La nivel național sunt înregistrați 3.484.686 de beneficiari de alocație de stat pentru copii, 159.601 de beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului, 83.943 de beneficiari de stimulent de inserție pentru creșterea copilului și 4.514 de beneficiari indemnizație de acomodare și sprijin adopție.
Articolul precedentDECIZIA BIR. ELECTORAL CENTRAL: PARTIDUL DREPT, FĂRĂ DREPTUL DE A-ȘI NUMI REPREZENTANȚI LA ALEGERI
Articolul următorDacă Geoană câștigă, în 6 luni e haos în România