De două luni decând este preşedinte al filialei PSD Arad, Mihai Fifor a căutat să scape de deputatul Dorel Căprar, omul cu mare influenţă printre membrii social democraţi din vestul ţării. 

L-a criticat public pe Marcel Ciolacu după lipsa de vigilenţă în trecerea tacită prin Camera Deputaţilor a legii Autonomiei Ţinutului Secuiesc. Spun surse din cadrul organizației locale a partidului, au fost voci care au cerut sancționarea deputatului Dorel Căprar, susţine Arad24.net.

În cadrul Biroului Permanent Județean al PSD Arad care a avut loc joi seara, în variantă online, deputatul Căprar a fost dat afară din PSD. Practic, conform statutului a fost exclus din organizația din care face parte, adică cea municipală iar decizia a fost confirmată de cea ierarhic superioară, adică cea județeană.

Surse din cadrul PSD Arad au spus pentru arad24.net că s-a votat în unanimitate excluderea lui Dorel Căprar din partid. Conform statutului, măsura produce efecte imediat după ce a fost adoptată.

În urma pierderii alegerilor interne în bătălia cu Mihai Fifor, Dorel Căprar s-a implicat în organizarea unui alt partid, condus de naşul său, susţin sursele locale. 

Deputatul Dorel Căprar a reacționat, vineri, după ce a fost exclus din PSD, afirmând că Marcel Ciolacu și Paul Stănescu conduc o ”brigadă de oportuniști”, respingând acuzațiile aduse de ”groparii” PSD, potrivit cărora este ”omul lui Klaus Iohannis”.

Eu în calitatea mea de politician, întotdeauna am gândit şi acţionat corect şi pentru oameni. Am respectat principiile statutare ale PSD-ului, iar în onoranta funcţie de președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, mi-am iubit şi servit țara în mod exemplar. Da, IMI IUBESC ȚARA!

Aflu că mari patrioți până mai ieri, cel puțin declarativ, unii dintre colegii din PSD, în frunte cu marele oportunist Mihai Fifor, au votat în unanimitate excluderea mea din PSD. Cei care au ridicat două mâini ca să fiu dat afară au o mare problemă. EI ORI NU ÎNȚELEG CE ÎNSEAMNĂ PATRIOTISMUL, ORI NU MAI AU PIC DE RAȚIUNE”, a declarat deputatul Dorel Căprar, după ce a fost exclus din PSD.

Articolul precedentPeste o mie de israelieni au manifestat contra acordului de coaliţie
Articolul următorDeputatul Marian Cucşa vrea să fie luminat de Eduard Helvig